Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatele din SNCF (Compania naţională de căi ferate) şi RATP (Regia autonomă a transporturilor pariziene) au anunţat o zi de grevă pentru luni, 17 februarie 2020.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit MAE, vor fi perturbări în circulaţia feroviară, urbană şi interurbană, precum şi în reţeaua rutieră.

Totodată, sindicatele franceze au chemat la o nouă zi de mobilizare naţională împotriva reformei pensiilor pentru ziua de joi, 20 februarie 2020.

Cetăţenii români se pot informa în timp real în legătură cu situaţia din transporturile pariziene şi zona Ile-de-France pe site-ul RATP

Prognozele privind orarele de circulaţie vor fi comunicate pe site-ul SNCF cu o zi înainte, la ora 17:00.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă: Ambasada României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General al României la Lyon: +33643627736 şi Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela în funcţie de zona în care se află.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.