Atacurile israeliene au ucis miercuri seară două persoane în sudul Libanului, potrivit presei de stat libaneze, în timp ce Hamas a tras rachete în nordul Israelului din Liban, pe fondul escaladării confruntărilor transfrontaliere.
"Avioane inamice au atacat oraşele Siddiqin şi Kafra, ucigând doi locuitori din oraşul Kafra şi rănind alte 14 persoane", a precizat agenţia de presă libaneză (NNA).
Hezbollahul libanez, aliat al Hamas, a schimbat aproape zilnic focuri de armă cu armata israeliană de la izbucnirea războiului dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană din Gaza, în octombrie, grupuri palestiniene din Liban revendicând de asemenea responsabilitatea pentru mai multe atacuri.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Miercuri dimineaţă, aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a afirmat într-un comunicat că a tras două salve de rachete Grad asupra a două situri militare din nordul Israelului.
Atacurile din sudul Libanului au venit "ca răspuns la masacrele sioniste împotriva civililor din Fâşia Gaza şi la asasinarea" unui înalt oficial Hamas în Liban la 2 ianuarie, a adăugat comunicatul.
Saleh Arouri a fost ucis împreună cu alţi şase membri Hamas într-un atac cu dronă atribuit Israelului în suburbiile sudice ale Beirutului, un bastion al Hezbollah.
Armata israeliană a precizat într-un comunicat că "aproximativ 10 lansări care au trecut din Liban în nordul Israelului au fost identificate" şi că sirenele au sunat în zona Kiryat Shmona, în nordul Israelului.
Apărarea aeriană "a reuşit să intercepteze un număr de tiruri", se arată în comunicat, adăugând că armata "a lovit sursele tirurilor din Liban".
Poliţia israeliană a raportat pagube materiale în regiunea Kiryat Shmona, dar niciun rănit.
La 10 februarie, un oficial Hamas a fost rănit într-un atac cu dronă care i-a vizat maşina la aproximativ 40 km nord de frontiera israeliano-libaneză.
Marţi, Hezbollahul pro-iranian a bombardat de două ori o bază militară israeliană, ca represalii la atacurile fără precedent ale forţelor aeriene israeliene din ziua precedentă în estul Libanului.
Cel puţin 286 de persoane, majoritatea combatanţi ai Hezbollah şi ai grupărilor aliate, şi aproximativ 44 de civili, au fost ucişi în Liban începând cu 7 octombrie, potrivit unui bilanţ al AFP.
Cel puţin 24 de luptători ai grupărilor palestiniene, dintre care 10 din Hamas, se numără, de asemenea, printre morţi.
De partea israeliană, zece soldaţi şi şase civili au fost ucişi, potrivit armatei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.