Avocatul din oficiu al lui Nikolas Cruz, care a ucis 17 persoane într-un liceu din Parkland, în Florida, a solicitat să nu-l mai reprezinte pe clientul său, întrucât acesta ar urma să încaseze o asigurare de viaţă şi nu mai merită să beneficieze de o apărare gratuită, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Howard Finkelstein, un avocat din comitatul Broward, a depus o cerere în acest sens miercuri seara, în care arată că Nikolas Cruz, în vârstă de 20 de ani, ”este beneficiarul unei asigurări de viaţă şi poate încasa jumătate dintr-un capital, în caz de deces, estimat la 864.929 de dolari”, adică peste 430.000 de dolari.

În Statele Unite, legea prevede ca acuzaţii care nu au mijloace să-şi plătească serviciile unui avocat să beneficieze de unul din oficiu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit ziarului local Sun Sentinel, Nikolas Cruz şi fratele său Zachary sunt beneficiarii unei asigurări contractate de către mama lor, decedată în noiembrie 2017.

Însă el riscă să nu vadă banii, din cauza procedurilor angajate împotriva sa, în civil, de către familii ale victimelor.

Nikolas Cruz a anunţat anul trecut că vrea să-şi doneze moştenirea familiilor victimelor.

El a recunoscut că a deschis focul, la 14 februarie 2018, în Liceul Marjory Stoneman Douglas din Parkland, cu o puşcă semiautomată de atac de tip AR-15.

Cruz a ucis 14 liceeni şi trei angajaţi ai insituţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.