În total, 72 de arme de foc şi peste 3.000 de cartuşe au fost confiscate într-o percheziţie, săptămâna trecută, de la domiciliul lui Alain Delon, în vârstă de 88 de ani, grav bolnav, la Douchy-Montcorbon (Loiret), care ”nu beneficia de nicio autorizaţie care să-i permită să deţină vreo armă de foc”, anunţă marţi într-un comunicat procurorul Republicii din Montargis, Jean Cédric Gaux, relatează AFP.
Percheziţia a avut loc joi, în urma semnalării judecătorului de tutelă, la 8 februarie, a faptului că mandatarul însărcinat cu protecţia judiciară a lui Alain Delon a constatat, în timpul unei vizite, că actorul deţinea o armă de foc, precizează procurorul.
Şaptezeci şi două de arme de foc, unele de ”categoria A” - din care fac parte unele arme de foc şi materiale de război - şi ”categoria B” - arme de tir sportiv şi în caz de risc profesional - şi peste 3.000 de cartuşe au fost confiscate, precizează procurorul, care confirmă şi precizează dezvăluiri ale cotidianului Le Parisien.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Totodată ”s-a constatat exitenţa unui poligon de tragere pe proprietate” în timpul percheziţiei, precizează magistratul.
O anchetă cu privire la o depozitare ilegală de armament, achiziţie şi deţinere ilegală de arme de categoria A, B şi C a fost deschisă, anunţă Jean Cédric Gaux.
De la sfârşitul lui ianuarie, actorul, slăbit, a fost plasat sub protecţie judiciară.
Justiţia a desemnat un mandatar judiciar însărcinat să-l asiste pe Alain Delon în monitorizarea sa medicală, aflată în centrul unui conflict între cei trei copii ai actorului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...