Armata ucraineană a intrat vineri în Herson, un oraş-cheie în sudul Ucrainei, după retragerea forţelor ruse, anunţă Ministerul ucrainean al Apărării, care le-a cerut militarilor ruşi care se află în oraş ”să se predea imediat”, relatează AFP.
”Hersonul se întoarce sub controlul Ucrainei, Unităţi din cadrul forţelor armate ucrainene intră în oraş”, anunţă într-o postare pe Facebook ministerul.
Diplomaţia ucraineană a salutat vineri ”o victorie importantă”, după anunţarea retragerii ruse din nordul regiunii ucrainene Herson (sud), o nouă înfrângere usturătoare după apropae nouă luni de campanie militară în Ucraina.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Această retragere este a treia ca amploare de la începutul inbvaziei ruse a Ucrainei, la 24 februarie, după ce Rusia a renunţat în primăvară să cucerească Kievul, iar apoi a fost înfrântă în norsd-est, în septembrie şi a abandonat aproape în întregime regiunea ucrainjeană Herson.
”Ucraina este pe cale să obţină altă victorie importantă în acest moment şi arată că, orice ar spune sau face Rusia, Ucraina va câştiga”, a scris într-un mesaj postat pe Twitter ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba.
El difuzează pe contul său de Twitter o înregistrare video în care apar, afirmă el, locuitori din localitatea Bilozerka, situată la câţiva kilometri de oraşul Herson, în timp ce smulg un poster uriaş care proclamă că ”Rusia este aici pentru totdeauna”.
Parlamentul ucrainean - Verhovna Rada - a publicat imagini în care apar civili care agită steragul ucrainean în oraşul Herson.
Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri după-amiza că a încheiat, la ora locală 5.00 (4.00, ora României) ”redesfăşurarea” unităţilor ruse de pe malul drept al fluviului Nipru, unde se află oraşul Herson, către malul stâng şi a dat asigurări că nu a suferit nicio pierdere şi că nu a abandonat material militar.
Kherson - it is impossible to describe how warmly they welcome our defenders
— ТРУХАEnglish (@TpyxaNews) November 11, 2022
This is what true liberation looks like pic.twitter.com/Okb2OL1Q8r
Această repliere este o palmă pentru Vladimir Putin, care a revendicat la sfârşitul lui septembrie, într-o ceremonie cu mare pompă, la Kremlin, anexarea a patru regiuni ucrainene - Herson, Zaporojia, Doneţk şi Lugansk.
Preşedintele rus a avertizat că va apăra ”prin toate mijloacele” ceea ce consideră drept teriroriu rus şi a ameninţat cu jumătate de gură cu recurgerea la arma nucleară.
Însă, în faţa unei contraofensive ucrainene, lansată la sfârşitul verii, armata rusă a anunţat miercuri că va abandona partea de nord a regiunii Herson, pentru a-şi consolida poziţiile de cealaltă parte a Niprului, o barieră naturală.
În pofida acestei retrageri, zona rămâne ”parte a Federaţiei ruse”, a apreciat vineri un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
NICIUN ”REGRET” RUS
”Nu poate avea loc nicio schimbare”, a apreciat el, în primele declaraţii ale preşedinţei ruse despre această retragere.
Incredible scenes of joy in liberated Kherson. Those people have been through hell. pic.twitter.com/niDMNC6IZo
— Guillaume Ptak (@guillaume_ptak) November 11, 2022
Peskov a adăugat că Kremlinul ”nu regretă” ceremonia de anexae din septembrie.
Decizia de a se retrage dintr-o parte a sudului Ucrainei este cu atât mai remarcabilă, cu cât Vladimir Putin a ordonat, la 21 septembrie, mobilizarea a 300.000 de rezervişti cu scopul de a consolida tocmai liniile ruse aflate în dificultate.
Agenţia rusă de presă RIA Novosti a difuzat imagini filmate noapte, cu vehicule militare ruse care părăsesc Hersonul, şi a pecizat că acestea traversează Podul Antonovski, peste fluviul Nipru.
Mai mulţi corespondenţi ruşi au anunţat apoi - cu imagini drept dovadă - că acest viaduct a fost distrus.
Ucraina a bombardat în mod intensiv, timp de săptămâni de zile, acest pod - singurul al oraşului Herson -, însă fără să-l distrugă, cu scopul de a-l face dificil de folosit, întrerupând astfel linii de aprovizionare ruseşti şi obligând Moscova să se retragă.
Statul Major ucrainean - care a revendicat joi cucerirea a 12 localităţi - s-a limitat vineri să anunţe că ofensiva ucraineană ”continuă” şi că rezultatele vor fi comunicate ”ulterior”.
Ucraina a fost foarte prudentă, în ultimele două zile, în privinţa retragerii ruse, temându-se de o capcană sau de minarea de către armata rusă a zonei, cu scopul de a îngreuna cât mai mult revenirea forţelor ucrainene.
RĂSPUNS CINIC
Rusia a continuat să efectueze bombardamente în întreaga Ucraină, după ce i-a distrus o parte a infrastructurii energetice în ultimele săptămâni, antrenând întreruperi de alimentare cu electricitate într-o mare parte a ţării, şi mai ales la Kiev.
Un atac a vizat, în noaptea de joi spre vineri, oraşul Mîkolaiv (sud), situat la aproximativ 100 de kilometri de Herson.
Un bloc cu cinci etaje a fost distrus în acest atac - soldat cu cel puţin şapte morţi -, potrivit şefului administraţiei regionale Vitalii Kim, care a denunţat într-o postare pe Telegram ”un răspuns cinic al statului terorist faţă de succesele noastre pe front”.
Pe frontul de est, confruntări armate continuau să facă ravagii, mai ales la Bahmut, un oraş pe care Moscova încearcă să-l cucerească din vară - principalul câmp de bătălie pe care armata rusă, susţinută de membri ai grupării paramilitare ruse Wagner, rămâne în ofensivă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...