Comandantul Forţelor terestre iraniene, generalul Kioumars Heydari, anunţă joi că trupele sale aşteaptă ordinul liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, pentru a interveni împotriva manifestaţiilor declanşate de moartea lui Mahsa Amini, relatează AFP.
Iranul este teatrul unei contestări după moartea, la 16 septembrie, a acestei iraniene kurde, la vârsta de 22 de ani, arestată cu trei zile mai înainte la Teheran de către Poliţia Moravurilor, din cauza unei presupuse încălcări a codului vestimentar strict al Republicii islamice, care obligă femeile să poarte vălul în public.
Generalul Heydari i-a catalogat pe manifestanţi drept nişte ”muşte” şi a ameninţat că armata este pregătită să intervină în cazul în care i se ordonă să o facă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De la începutul acestor manifestaţii, în urmă cu aproape două luni, catalogate drept nişte ”revolte” de către autorităţi, în principal poliţia intervine pe teren împotriva manifestanţilor.
”Conspiratorii, care sunt azi ca nişte marionete în mâna inamicului, trebuie să se gândească că noi nu vom permite ca sângele sacru al maririlor să fie călcat în picioare”, a ameninţat generalul Heydari, cotat de agenţia iraniană de presă Mehr.
”Îi vom aresta dacă încearcă să iasă în stradă”, a continuat el.
Generalul Heydari a subliniat că faptul că armata nu a intervenit până în prezent nu ar trebui să fie interpretat greşit.
”Dacă. azi, comunitatea revoluţionară nu reacţionează, este pentru că liderul suprem a decis aşa”, a declarat el la o ceremonie, în estul Iranului,.
”Încă, în ziua în care el va da ordinul să-i înfruntăm, ei nu vor mai avea un loc în ţara noastră”, a ameninţat generalul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.