Bulgaria anchetează după descoperirea într-un apartament din Sofia, luna trecută, a unei eventuale pânze necunoscute a expresionistului abstract american Jackson Pollock, semnată de către artist dar nerepertoriată în cataloage de artă, un caz enigmatic care ţine ţara cu sufletul la gură de două zile, relatează AFP. Ministrul Culturii Lucian Romaşcanu a anunţat pe Facebook că a avut o discuţie cu omologul bulgar privind tabloul recent descoperit al artistului american Jackson Pollock. „Două grupuri de experţi bulgari ar fi confirmat autenticitatea tabloului şi ar exista dovezi că acesta ar fi aparţinut lui Nicolae Ceauşescu”, a precizat ministrul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Romaşcanu, despre tabloul Pollock: „În cazul confirmării celor două ipoteze, autenticitatea şi legătura cu România, vom demara demersurile necesare”

Pânza este dedicată starului hollywoodian Lauren Bacall, o prietenă a pictorului, cu ocazia împlinirii vârstei de 25 de ani, la 16 seprembrie 1949, potrivit parchetului.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Alt element tulburător este semnătura fostului dictator român Nicolae Ceauşescu pe spatele tabloului, care sugerează că făcea parte din colecţia sa de artă, a anunţat joi Guvernul bulgar.

Tabloul, descoprtit într-un apartament, la Sofia, luna trecută, este semnată de către artist, dar nu este repertoriat în cataloagele de artă.

El pare să fi fost păstrat în Grecia mulţi ani, după care a fost introdus în mod clandestin în Bulgaria, cu scopul de a fi vândură în străinătate.

Ministrul bulgar de interne Ivan Demerdjiev a evocat joi, la postu bTV, ”o autenticitate aproape sigură”.

Potrivit unor experţi citaţi de parchet, tabloul ”răspunde prin stilul său, tehnica sa şi specificitatea artistică particularităţilor estetice ale operei lui Jackson Pollock din perioada 1945-1950”.

O analiză a compoziţiei chimice a culorilor - o întrepătrundere de linii roşii şi negre pe fond auriu - relevă asemănări cu alte pânze, a declarat adjuncta procurorului Sofiei Desislava Petrova, care îndeamnă însă la prudenţă.

”Sute de pictori din această perioadă, dar şi falsificatori, au folosit acest colorit”, declară AFP Vesela Radoeva, de a Galeria Naţională bulgară de Arte Frumoase.

”Noi ne-am dat cu părerea, însă fără a face comentarii despre autenticitate, pentru că nu în Bulgaria, unde nu este prezentă nicio colecţie publică a pictorului, se pot pronunţa în mod definitiv specialiştii”, a subliniat ea.

În cazul în care este într-adevăt vorba despre o lucrare a lui Pollock, ea ar putea valora până la 100 de milioane de dolari, în funcţie de cota actuală a artistului, născut în în 1912 şi care a murit în 1956, au anunţat autorităţile, care revendică în acest stadiu proprietatea picturii.

Poliţia gracă şi Europol, care au participat la operaţiunea prin care a fost confiscată pânza, nu au dorit să dea detalii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.