Ambasadorul afgan la Beijing Javid Ahmad Qaem a demisionat şi a postat luni pe Twitter o scrisoare de deimisie uluitoare, după ce nu a primit, în ultimele şase luni, niciun ban de la noua conducere talibană a Afganistanului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

El a lăsat cheile în biroul său şi bani în cont, iar un angajat al ambasadei recrutat local urmează să răspundă la telefon după plecarea tuturor diplomaţilor afgani.

Ambasadorul nu spune nimic despre locul unde pleacă.

Scrisoarea, datată la 1 ianuarie, prezintă o ambasadă care funcţionează cu mare dificultate.

Javid Ahmad Qaem a luat bani din contul ambasadei pentru a plăti personalul, după ce talibanii au preluat puterea în Afganistan, la jumătatea lui august.

”Pentru că nu am primit niciun salariu de la Kabul în ultimele şase luni, am înfinţat o Comisie de diplomaţi în vederea soluţionării problemelor financiare”, scrie el Ministerului afgan de Externe.

Succesorul său urmează să găsească, cu toate acestea, bani în cont.

”Astăzi, 1 ianuarie 2022, sunt în continuare aproximativ 100.000 de dolari (aproximativ 88.000 de euro) în cont”, scrie el, precizând că a lăsat cheile celor cinci maşini ale ambasadei în biroul său.

”Cred că atunci când noua persoană numită, domnul Sadaat, va ajunge la Beijing, nu va mai rămâne niciun dplomat” în misiune, scrie el în alt tweet, precizând că China a fost ”informată aşa cum se cuvine”.

AFP scrie că nu a putut afla unde se află în prezent succesorul ambasadorului şi nici cine l-a numit în funcţie.

Talibanii de la Kabul nu au comentat imediat .

Ambasada afgană de la Beijing părea luni deschisă, ca de obicei, drapelul tricolor afgan era ridicat, iar două gărzi păzeau afară.

Javid Ahmad Qaem, care ocupa postul de ambasador afgan la Beijing din 2019, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de talibani în interviuri publicate în presă imediat după ce China a primit o delegaţie talibană, în iulie, cu câteva săptămâni înainte ca islamiştii să preia puterea la Kabul.

Afganistanul, o ţară în care şomajul şi inflaţia cresc vertiginos, se află în prezent într-un haos financiar.

China a acordat Afganistanului ajutoare în valoare de milioane de dolari după preluarea puteri de către talibani.

Numeroase ambasade afgane din lume se află într-o situaţie inconfortabilă, conduse de către diplomaţi ai fostului Guvern prooccidental, răsturnat de la putere de către talibani, care nu au numit noi reprezentanţi în aceste misiuni, în contextul în care Guvernul taliban nu este recunoscut în mod oficial de către vreo ţară.

În Italia, poliţia a fost chemată săptămâna trecută să intervină la sediul Ambasadei Afganistanului la Roma, unde un diplomat numit de către fostul Guvern, dar care a fost concediat recent, Mohammad Fahim Kashaf, a revenit, spunând că a fost numit de către talibani.

Potrivt unui comunicat al ambasadei, el l-a agresat pe ambasadorul în post.

Ministerul afgan de Externe a dezminţit, la Kabul, faptul că Mohammad Fahim Kashaf a fost numit ambasador, dar şi faptul că a fost concediat.

Situaţia Afganistanului a cauzat de asemenea probleme la ONU, unde reprezentanţi ai fostului regim şi ai noului regim revendică mandatul Afganistanului.

Consiliul de Securitate al ONU a amânat pe termen nedefinit, anul trecut, orice decizie în acest subiect.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.