Ultimul dintre cei patru soldaţi americani daţi dispăruţi în Lituania a fost de asemenea găsit mort, a anunţat marţi armata americană într-un comunicat. Ceilalţi trei soldaţi au fost găsiţi morţi luni, după ce salvatorii au recuperat vehiculul lor blindat îngropat într-o mlaştină, la cinci metri adâncime, relatează AFP.
Soldaţii americani participau la un exerciţiu militar pe un teren de antrenament din oraşul Pabrade din estul ţării, în apropiere de graniţa cu Belarus.
„Cel de-al patrulea soldat al armatei americane (...) a fost găsit mort în apropiere de Pabrade, Lituania, în după-amiaza zilei de 1 aprilie”, a declarat serviciul de presă al armatei americane pentru Europa şi Africa, la o zi după descoperirea cadavrelor celor trei însoţitori ai săi.
Identitatea soldatului nu a fost dezvăluită imediat.
În urma anunţului, Ministerul lituanian al Apărării şi-a exprimat „profunda tristeţe”. „Transmitem condoleanţe familiilor celor patru soldaţi care au pierit în acest tragic accident şi le mulţumim tuturor celor care au luat parte la căutări”, potrivit unui mesaj pe X al ministerului.
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a transmis, de asemenea, „cele mai profunde condoleanţe familiilor celor patru soldaţi care au murit” şi a mulţumit salvatorilor. Operaţiunea de recuperare „a fost efectuată cu urgenţă, determinare şi profund respect pentru cei care au murit”, a spus el pe X. „Nu îi vom uita niciodată pe aceşti soldaţi, iar rugăciunile noastre sunt alături de familiile lor”, a adăugat Pete Hegseth.
Lituania, membră a NATO şi a Uniunii Europene, găzduieşte peste 1 000 de soldaţi americani desfăşuraţi prin rotaţie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.