Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA) a reiterat marţi că nu deţine ”vreun indiciu credibil cu privire la activităţi în Iran legate de dezvoltarea vreunui mijloc nuclear după 2009”, răspunzând astfel unor acuzaţii israeliene, relatează AFP.
Consiliul guvernatorilor a ”declarat că şi-a încheiat examinarea acestei probleme” după raportul care i-a fost prezentat în 2015, a declarat un purtător de cuvânt AIEA a declarat pentru AFP.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a dezvăluit luni seara ceea ce a prezentat drept o captură excepţională a spionilor israelieni la Teheran şi ”probe concludente” cu privire la existenţa unui plan al Iranului de a se dota cu arma nucleară.
În faţa unor dosare şi CD-uri, care conţin în opinia sa 100 de mii de documente, Netanyahu, un obişnuit al unor asemenea prestaţii, s-a livrat la ceea ce ziarul israelian Maariv a catalogat drept ”show-ul vieţii lui”.
Aceste fotografii, înregistrări video şi reprezentări grafice arată că Iranul, în pofida dezminţirilor sale constante, a dezvoltat don 1999 în 2003 un plan secret - intitulat Amad - cu scopul de a produce bomba atomică, a acuzat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...