Preşedintele american Joe Biden este atacat de republicani după ce a proclamat Ziua Vizibilităţii Transsexualilor la 31 martie, ca în fiecare an din 2009 când a fost instituită, care a căzut în acest an de Paşte, relatează The Guardian.
Joe Biden i-a îndemnat vineri pe ”toţi americanii să i se alăture pentru a ridica viaţa şi vocea persoanelor transsexuale în întreaga ţară şi a acţiona în vederea eliminării violenţei şi discriminării pe bază de identitate de gen” în acest comunicat în care instituia Ziua Vizibilităţii Transsexualilor.
Republicanii l-au atacat din cauză că data a căzut de Paşte, duminică, una dintre marile sărbători religioase ale catolicilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Cerem Casei Albe a lui Joe Biden să le prezinte scuze milioanelor de catolici şi creştini din întreaga Americă care cred că (duminică) este doar o sărbătoare creştină, Învierea lui Isus Cristos”, a declarat sâmbătă o purtătoare de cuvânt a campaniei lui Donald Trump, Karoline Leavitt.
”Preşedinţia lui Biden a trădat principiul central al Paştelui, adică Învierea lui Isus Cristos”, a denunţat ”speakerul” camerei Rreprezentanţilor Mike Johnson, care a denunţat un demers ”scandalos şi odios”.
BIDEN LUPTĂ ”SĂ APERE DEMNITATEA ŞI LIBERTĂŢILE FIECĂRUI AMERICAN”
Casa Albă a reacţionat.
Un purtător de cuvânt i-a acuzat pe rebublicani de faptul că încearcă ”să ne divizeze şi slăbească ţara printr-o retorică crudă, plină de ură şi necinstită”.
Preşedintele american Joe Biden, ”în calitate de creştin care sărbătoreşte Paştele în familie se bate pentru a aduna oamenii şi apără demnitatea şi libertăţile fiecărui american”, a subliniat Andrew Bates.
”Preşedintele Biden nu va abuza niciodată credinţa sa în scopuri politice sau în scopuri băneşti”, a dat el asigurări, referindu-se la faptul că Donald Trump vinde Biblia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.