Acordul privind transportul cerealelor pe Marea Neagră, care facilitează exporturile agricole ucrainene, a fost prelungit cu 60 de zile, a anunţat marţi agenţia de ştiri TASS, care îl citează pe ministrul adjunct de externe al Rusiei, Aleksandr Gruşko.
Luni, Rusia a sugerat reînnoirea acordului - care expira la 18 martie - cu doar 60 de zile, adică jumătate din durata reînnoirii anterioare, dar ONU a spus că face tot posibilul pentru a se asigura că acordul rămâne ca şi până acum.
"Ministrul nostru adjunct (Serghei Verşinin) care se ocupă de această chestiune a făcut o declaraţie ieri. Într-adevăr, acordul a fost prelungit, s-a convenit să fie prelungit cu 60 de zile. Încă o dată, natura sa ca pachet de măsuri a fost confirmată", a declarat Aleksandr Gruşko pentru TASS.
De la semnarea de către Rusia şi Ucraina, la 22 iulie 2022, în Turcia, a Iniţiativei privind transportul cerealelor pe Marea Neagră, susţinută de ONU, milioane de tone de cereale şi alte produse alimentare au fost exportate din trei porturi ucrainene.
Rusia susţine însă că, deşi exporturile sale agricole nu au fost vizate în mod direct de Occident, sancţiunile asupra plăţilor, logisticii şi industriei de asigurări au creat o barieră pentru a putea exporta propriile cereale şi îngrăşăminte.
Gruşko a subliniat că Moscova va insista ca "angajamentele asumate faţă de Rusia în ceea ce priveşte eliminarea tuturor sancţiunilor - directe şi indirecte - pentru furnizarea de produse agricole ruseşti pe pieţele internaţionale globale să fie îndeplinite".
"Nu este vorba doar de posibilitatea de transport în sine, de accesul navelor noastre în porturile străine, ci şi de asigurări, precum şi de necesitatea de a aborda problemele legate direct de producţia, cultivarea cerealelor în ţara noastră. Mă refer la furnizarea de tehnologie adecvată, piese de schimb, diverse echipamente agricole şi aşa mai departe", a subliniat oficialul rus.
El a precizat că acordul privind cerealele va fi prelungit în aceleaşi condiţii ca şi până acum. "Aş dori să subliniez încă o dată că principalul lucru pentru noi este să îndeplinim în totalitate acele promisiuni şi obligaţii care au fost asumate. În acest sens, nimic nu se schimbă pentru noi şi vom depune eforturi şi îi vom forţa pe partenerii noştri să îşi îndeplinească angajamentele", a declarat Gruşko.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.