Poliţiştii din Vrancea şi inspectorii de muncă au demarat anchete, după ce un muncitor din Adjud a fost rănit grav de o cutie cu o încărcătură de peste 1,3 tone, ulterior decedând.
Potrivit IPJ Vrancea, accidentul a avut loc, luni, în jurul orei 9.45.
Poliţiştii din Adjud au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că în municipiul Adjud un bărbat, de 36 de ani, angajat al unei societăţi, a fost rănit grav de o cutie cu o încărcătură de aproximativ 1.300 de kilograme, în care se aflau panouri fotovoltaice.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Bărbatului i s-au efectuat manevre de resuscitare de către cadrele medicale, însă, la scurt timp a fost declarat decesul acestuia.
În cauză a fost sesizat ITM Vrancea şi a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.