Un bărbat de 47 de ani dintr-o comună din jueţul Vrancea s-a înjunghiat, vineri, în torace, iar poliţiştii chemaţi la faţa locului au decis să plece cu el în întâmpinarea ambulanţei, echipajul de salvare avea de parcurs 40 de kilometri, iar bărbatul sângera abundent şi a devenit inconştient pe drum.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În această seară, în jurul orei 18.25, poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală Odobeşti au fost sesizaţi prin numărul de urgenţă 112 despre faptul că, în timp ce se afla la domiciliul său în localitatea Butucoasa, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, un bărbat şi-a provocat leziuni cu un cuţit. Deplasaţi de urgenţă la faţa locului, poliţiştii au identificat un bărbat de 47 de ani, singur în imobil”, a transmis, vineri seară, IPJ Vrancea.

Sursa citată a precizat că acesta era rănit, sângerând după ce şi-a înfipt un cuţit în zona toracelui.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Evaluând rapid situaţia, colegii noştri, agent Patrichi Andrei şi agent Negrea Narcis i-au oprit bărbatului sângerarea şi au solicitat ambulanţa. Pentru că în astfel de situaţii secundele sunt extrem de preţioase, au decis să plece în întâmpinarea ambulanţei care avea de parcurs peste 40 km până la domiciliul bărbatului. Andrei a continuat să aplice presiune cu pansamente în zona plăgii iar după circa 2 km parcurşi, luminile roşii şi albastre s-au întâlnit cu cele ale echipajului de ambulanţă”, au mai transmis poliţiştii.

Aceştia au precizat că pe drum bărbatul a devenit inconştient, fiind predat echipajului de ambulanţă care l-a transportat la spital.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.