Cinci persoane, între care doi trei copii, au ajuns, vineri dimineaţă, la Spitalul Municipal Adjud intoxicate cu fum de la soba cu care îşi încălzeau camera în care trăiesc. Mai multe ambulanţe de la SAJ Vrancea şi SMURD au intervenit pentru salvarea victimelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor ISU Vrancea, pompierii au fost solicitaţi să vină, vineri dimineaţă, în sprijinul unei familii din satul Angheleşti, care se simţea rău.

Ajunse la faţa locului, echipajele de intervenţie ISU şi SAJ Vrancea au găsit cinci victime, doi adulţi şi trei copii, în stare de conştienţă, posibil intoxicaţi cu fum. Cu toţii se simţeau rău în timp ce camera în care au dormit  era invadată de fum de la sobă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Paramedicii din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud au acordat primul ajutor calificat în cazul a două victime: un copil de 10 ani şi un tânar de 20 de ani, în timp ce celelalte victime au primit îngrijiri medicale de la echipajul de la Ambulanţă.

Toţi cei cinci au fost transportaţi la spitalul din Adjud.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.