Două persoane care, la începutul lunii martie, au sustras bunuri de la trei tineri, în apropierea podului care traversează râul Olăneşti, au fost arestate. Suspecţii erau mascaţi şi ameninţau victimele cu arme albe, acţionând două seri la rând.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”La data de 22 martie, 2 persoane din municipiul Râmnicu Vâlcea au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetate pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată”, a transmis, miercuri seară, IPJ Vâlcea.

Sursa citată a precizat că, la începutul lunii martie, în 2 nopţi la rând, în apropierea podului ce traversează râul Olăneşti, persoane mascate şi sub ameninţarea unor arme albe, au sustras mai multe bunuri de la 3 tineri, din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”La data de 21 martie a.c., în baza probatorului administrat în cauză, cele 2 persoane bănuite au fost reţinute pentru 24 de ore, iar astăzi, 22 martie a.c., magistraţii Judecătoriei Râmnicu Vâlcea au dispus, faţă de acestea, măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile”, aun precizat poliţiştii.

Acţiunea a beneficiat şi de sprijinul de specialitate al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Vâlcea.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.