Poliţiştii din Vâlcea s-au autosesizat şi au deschis dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului, după ce pe reţeaua de socializare Tik Tok a apărut un film în care se vede un bărbat care conduce maşina, ascultă manele, iar în braţe ţine un bebeluş, pe care îl pune pe volanul autovehiculului.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit IPJ Vâlcea, imaginile ar fi fost filmate pe DN 7, în localitatea Brezoi, judeţul Vâlcea.
În primă fază, poliţiştii au făcut demersuri pentru identificarea bărbatului. El a fost amendat contravenţional, cu 580 de lei şi 3 puncte penalizare, pentru nerespectarea prevederilor art. 36 alin. 1 ind.2 (transportul copiilor fără a fi fixaţi în dispozitive omologate) şi art. 100 alin. 1 pct.10 (pentru alte preocupări în timpul mersului de natura a distrage atenţia), conform O.U.G. 195/2002.
Ulterior, IPJ Vâlcea a anunţat că, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, poliţiştii fac cercetări de rele tratamente aplicate minorului.
Reprezentaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea au fost şi ei sesizaţi cu privire la situaţia micuţului, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.