Unchiul adolescentei ucise la Caracal, Alexandru Cumpănaşu, a dat publicităţii şi înregistrările convorbirilor în care fata cerea ajutor la 112, apoi le-a şters. Iniţial, el a publicat transcrierea acestora şi a spus că decizia este a părinţilor Alexandrei Măceşanu ”pentru a vedea întreaga ţară putregaiul unui sistem criminal si curajul acestui copil incredibil”. El avertiza că părinţii interzic oricărei persoane sau mass media sa difuzeze vocea Alexandrei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: După aproximativ jumătate de oră, înregistrările de pe pagina de Facebook a lui Cumpănaşu au fost şterse.

Ulterior, Cumpănaşu a publicat pe Facebook şi înregistrările convorbirilor, precizând: „Pentru a demonstra cat de criminal este statul roman parintii Alexandrei au fost de acord cu difuzarea inregistrarilor audio autorizate. Desi acest lucru este extrem de dureros pt parinti si apropiati”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Apel I - 25/07/2019, ora: 11:05:08 a.m.

Op. 112 (1): Alo, 112, ce urgenţă aveţi? Alo?
A.M.: Bună ziua, vreau şi eu în legătură cu poliţia!
Op. 112 (1): Ce s-a întâmplat doamnă, cum vă numiţi? 
A.M.: Sunt domnişoară, am 15 ani, şi ieri am fost sechestrată de către un domn... 
Op. 112 (1): Cum te cheamă?
A.M.: Măceşanu Alexandra, vă rog veniţi repede, nu ştiu unde sunt....
Op. 112 (1): Cum adică nu ştii unde eşti? În ce localitate te afli?
A.M.: În Dobro ... Aaa.. În Caracal, m-a dus în Caracal, dar nu ştiu unde exact...
Op. 112 (1) (ton ironic): Păi dă-mi un punct de reper unde te afli în Caracal, cum crezi că te găsim? ... Aloo? 
A.M.: Da, staţi, nu plecaţi vă rog...
Op. 112 (1): Ai fost violată?
A.M.: (plângând) Da, am fost violată!
Op. 112 (1): Da, rămâi la telefon, dar încearcă să-mi dai un punct de reper ca să ştim exact ce ... cum te putem găsi!
A.M.: A venit, a venit, a venit...Veniţi repede, vă rog!!! Se închide apelul.
Op. 112 (1): Păi să venim unde frate în Caracal... (zgomot de fundal)? Păi ce dracu să-i fac că e în Caracal, că a răpit-o şi a dus-o în Caracal, dar nu ştie unde...şi poliţia mea vorbeşte... Dă-i asociere...
Pe fundal se aude un alt operator: 11:06:57
Op. 112 (2): Unde eşti în Caracal? Păi şi acuma pe unde eşti, te poţi uita? Uită-te...uită-te ...
Op. 112 (2): Dar de unde îl cunoşti tu pe el? Ia spune-mi...
Op. 112 (1) către poliţie: O să vă sune imediat colega, că o avem la telefon pe altă staţie, da? O să vă sune imediat colega că încearcă să mai ia nişte date! Este răpită, dusă în Caracal, violată....
Poliţist (1): Răpită?
Op. 112 (1): Da şi încearcă colega să afle ce, pe unde s-ar afla ...
Poliţist (1): Aoleu..
Poliţist (1): Da, grăbiţi-vă..
Op. 112 (1): Da, imediat, imediat vă sună!


Apel II - 25/07/2019, ora 11:06:25 a.m.
Op. 112 (2): Alo, 112, ce urgenţă aveţi? Alo?
A.M.: Tot eu sunt!
Op. 112 (2): Unde eşti în Caracal?
A.M.: Am trecut, când am văzut prima dată, m-a legat la ochi şi eram pe lângă dig, pe domn îl cheamă Popescu Lucian Gabriel..
Op. 112 (2): Pe lângă dig, Popescu Lucian...păi şi acuma pe unde eşti? Te poţi uita?
A.M.: Nu pot, sunt închisă într-o cameră, văd decât o poartă..
Op. 112 (2): Ia uită-te, uită-te pe.... păi şi da de unde îl cunoşti tu pe el? Ia spune-mi..
A.M.: Deci, să vă spun, ieri am ieşit la ocazie ca să mă duc până-n oraş, şi dumnealui m-a luat la ocazie, a închis maşina şi m-a închis acolo, după aia a zis să mă ducă la el...
Op. 112 (2): Te-a luat la ocazie? Numărul la maşină...mai ţii minte ceva din numărul de la maşină?
A.M.: Nu...
Op. 112 (2): Ce maşină, ce culoare măcar?
A.M.: Maşina era gri şi avea boturile turtite...
Op. 112 (2): Cu bot turtit?
A.M.: Da!
Op. 112 (2): Atâta ai reţinut tu, şi acuma eşti închisă? Ai trecut pe lângă dig? 
A.M.: Da, atunci când m-am uitat prima dată, dar acum nu ştiu, cred că sunt în Bold sau ceva, nu ştiu. 
Op. 112 (2): Bun, ai telefonul la tine, da?
A.M.: Da, dar e la el! Eu acuma sun de pe alt număr...
Op. 112 (2): Nu contează, de unde ai tu numărul ăsta? 
A.M.: Care număr? 
Op. 112 (2): Ăsta de pe care mă suni. De unde?
A.M.: E telefonul lui, l-am găsit aici..
Op. 112 (2): Telefonul lui?
A.M.: Da!
Op. 112 (2): Este telefonul lui, da, bun. Ia ...
A.M.: Da doamnă vă rog trimiteţi-mi pe cineva că mi-e frică..
Op. 112 (2): Hai gata, staţi puţin, te cred, te-am înţeles, stai puţin la telefon dacă tot poţi ...
A.M.: (plângând în hohote) Mi-e frică, mi-e frică...


25/07/2019, ora 11:07:53 a.m. – apel preluat de către poliţie


Poliţist (1): Alo
Op. 112 (2): Alo, poliţia?
Poliţist (1): Alo, a trecut pe lângă dig...
Op. 112 (2): A trecut pe lângă dig din ce am înţeles. De ieri e răpită, ăsta-i telefonul lui.
A.M.: Vă rog, veniţi cât mai repede...
Poliţist (1): Unde să venim domnişoară? Ia spuneţi-ne ...
A.M.: Poftim?
Poliţist (1): Unde, unde?
A.M.: Nu ştiu exact, Am trecut pe lângă dig, dar acum cred că sunt în Bold, că altundeva nu putea să fie...
Poliţist (1): Unde, în? Unde sunteţi?
A.M.: În Bold...
Poliţist (1): În Bold? Aaa... În judeţul Olt?
A.M.: Da uitaţi, uitaţi, staţi un pic... Am găsit o adresă, bld. Antonius Caracalla nr. 9, B1, D.A. ... (nu se înţelege)
Poliţist (1): Acolo rămâneţi! Rămâneţi acolo. Antonius Caracalla nr. 9, da?
A.M.: Veniţi repede că mi-e frică, vă rog, vă rog!
Op. 112 (2): Continuaţi adresa asta, s-ar părea că e bloc...
A.M.: Vă rog veniţi repede că mi-e frică!...
Poliţist (1): Ce bloc este acolo? Aţi spus că e un bloc.
A.M.: Nu este bloc, este o casă, este o curte...
Poliţist (1): O casă, bun, rămâneţi acolo să vină un echipaj de poliţie, bine?
Op. 112 (2) (ironic vorbind): E închisă ...
A.M.: Vă rog veniţi repede că mi-e frică de el, m-a bătut ...
Poliţist (1): (pe ton imperativ): Bine, bine, rămâneţi acolo! 
A.M.: Aici rămân că n-am cum să ies, vă rog veniţi (strigăt disperat)
Poliţist (1): Sunteţi cu cineva? Sunteţi singură? Cum aţi ajuns?
A.M.: Nuuuu, sunt singură, sunt singură vă rog...
Poliţist (1): Sunteţi singură, am înţeles, rămâneţi acolo!
A.M.: (aproape plângând): Îmi este frică...
Poliţistul prin staţie: Alo, maşina, Antonius Caracalla numărul 9, este o fată bătută şi violată, da?
A.M.: (auzind conversaţia, începe să plângă) Vă rog veniţi repede că mi-e frică, vă rog!
Poliţist (1): Domnişoară închideţi telefonul, veţi fi contactată şi vine poliţia acolo, da?
A.M.: Vă rog, veniţi repede!
Poliţist (1) (sictirit): Da , bine, bine. 
A.M.: Domnule, domnule, este o maşină mare în curte ....
Poliţist (1) (ton ridicat): Bine, rămâneţi la nr. 9 acolo, exact acolo!


Apel III - 25/07/2019, ora 11:12:36 a.m.
Op. 112 (1): Alo 112, ce urgenţă aveţi?
A.M.: (ton disperat) Doamnă aţi trimis pe cineva? Că cred că se întoarce şi mi-e frică că mă bate ... 
Op. 112 (1): Da, ai vorbit cu poliţia, da?
A.M.: Da, cu dumneavoastră!
Op. 112 (1): Ce ţi-a zis poliţia?
A.M.: Mi-a zis că o să trimită un echipaj, da vă rog veniţi mai repede!
Poliţist (2): Alo? 
Op. 112 (1): Poliţia? A revenit fata.
Poliţist (2): Da...doamnă, spuneţi domnişoară!
A.M.: Vă rog aţi trimis pe cineva aici?
Poliţist (2) (pe ton iritat): Am trimis, rămâneţi acolo că nu... în 2 minute n-are cum să zboare măi domnişoară. Staţi acolo, da? 
A.M.: (plângând disperat) Veniţi vă rog, veniţi, mi-e frică...
Poliţist (2) (ton ironic, atitudine zeflemistă): Păi de cine vă este frică?? Alo, de cine vă este frică?
A.M.: (plângând) De el...m-a bătut...
Poliţist (2): De el, cine este persoana?
A.M.: Îl cheamă Popescu Lucian Gabriel!
Poliţist (2): Popescu Lucian. Şi unde stă ăsta acolo? 
A.M.: Am zis că Bold, Antonius Caracalla numărul 9 ...
Poliţist (2): Acolo la numărul 9 stă Popescu ăsta Lucian?
A.M.: Nu ştiu, am găsit doar o carte de vizită şi mă gândeam că poate e a lui.
Poliţist (2): Păi cartea de vizită e a lui?
A.M.: Nu ştiu...
Poliţist (2) (ton ironic): Aaa, nu ştii nici asta! Bine, aşteptaţi acum...aşteptaţi acolo, va veni acum echipajul în două-trei minute, aşteptaţi.
A.M.: Vă rog staţi cu mine la telefon că îmi este frică...vă rog...
Poliţist (2): Nu pot să stau în telefon domnişoară că avem şi alte apeluri, rămâneţi acolo că vine echipajul de poliţie, negreşit va veni, da, două-trei minute, ce naiba? (pe fundal se aude plânsul Alexandrei)
A.M.: (plângând) Bine...
Poliţist (2): Da? Staţi liniştită, calmaţi-vă un pic, da?
A.M.: (plângând, disperată) Mi-e frică...! 
Poliţist (2): Încercaţi să vă calmaţi, păi...da? Calmaţi-vă şi va veni echipajul, e pe drum...
A.M.: (disperată) Bine, vă rog....
Poliţist (2): Lăsaţi telefonul liber, că dacă stăm în telefon de discuţie, echipajul nu poate să vorbească cu dvs. 
A.M.: (plângând) Bine, bine, da.
Poliţist (2): Bine.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.