O priză a luat foc vineri dimineaţă în secţia ATI a Clinicii Medicale III Spitalului Clinic Judeţean Mureş. Reprezentanţii unităţii medicale precizează că s-au supraîncălzit un conductor electric şi o priză aferentă unui pat ATI, fără foc deschis. Nici personalul medical, nici pacienţii nu au fost afectaţi, iar pagubele materiale sunt minore, fiind doar afumat peretele din zona prizei, pe o suprafaţă de un metru pătrat.
În salonul în care s-a produs incendiul se aflau şase pacienţi.
Conform ISU Mureş, nu a fost necesară evacuarea acestora.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"În acel salon unde s-a manifestat incendiul, se aflau şase pacienţi. Doar unul dintre ei, cel care se afla în apropierea prizei a trebuit să fie mutat. Din fericire, incendiul a fost detectat la timp şi lichidat. Nu sunt alte probleme", a declarat la Antena 3 purtătorul de cuvânt al ISU Mureş.
„Incendiul a fost lichidat de către personalul propriu până la sosirea forţelor de intervenţie”, a anunţat, ISU Mureş.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.