Un incendiu a izbucnit, joi seară, la un spital privat din Cluj-Napoca, fiind activat Planul roşu de intervenţie. Toţi cei 29 de pacienţi au fost evacuaţi, 20 dintre ei fiind transportaţi la alte unităţi medicale, iar ceilalţi optând să meargă acasă. Incendiul a fost stins, iar cauza acestuia urmează să fie stabilită. Reprezentanţii spitalului au declarat că incendiul a izbucnit în zona de deşeuri a spitalului, iar fumul a pătruns şi în spital, fiind declanşaţi senzorii, ceea ce a determinat decizia de evacuare a tuturor pacienţilor şi a personalului medical. Focul a fost stins în scurt timp, mai afirmă ei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
UPDATE - ”În cursul serii de joi, în zona de deşeuri a spitalului nostru Humanitas din Cluj-Napoca a izbucnit un incendiu, iar fumul a pătruns şi în spital. Senzorii s-au declanşat şi am decis imediat evacuarea tuturor pacienţilor şi a personalului medical, focul fiind complet stins într-un timp foarte scurt”, au transmis reprezentanţii spitalului, precizând că pacienţii sunt în afara oricărui pericol, fiind transferaţi la alte unităţi medicale cu ajutorul serviciului local de ambulanţă.
”Cauzele incendiului nu sunt cunoscute în acest moment, dar le vom investiga cu ajutorul specialiştilor si vom reveni cu informaţii în acest sens”, dă asigurări Spitalul Humanitas.
”Mulţumim echipajului de intervenţie al ISU Cluj, serviciului local de ambulanţă şi Poliţiei Române pentru intervenţia rapidă şi gestionarea eficientă a situaţiei. De asemenea, le mulţumim din inimă colegilor din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, celor din Spitalul Municipal Cluj-Napoca şi celor din Spitalul Clinic Militar de Urgenţă care au preluat pacienţii noştri. Ne cerem scuze pacienţilor şi familiilor acestora pentru situaţia neplăcută prin care au trecut şi rămânem alături de ei pentru a le oferi tot sprijinul necesar”, afirmă reprezentnaţii unităţii sanitare.
UPDATE - Potrivit ISU Cluj, Planul roşu de intervenţie a fost dezactivat în jurul orei 00.25.
”Din totalul de 29 de pacienţi, 20 au fost evacuaţi la unităţile spitaliceşti de către ambulanţele SMURD şi SAJ. Ceilalţi 9 au optat să ajungă la propriul domiciliu”, a precizat sursa citată.
Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită de o comisie.
UPDATE - ”Până în acest moment au fost evacuaţi 26 de pacienţi, dintre care patru sunt transportaţi la alte unităţi spitaliceşti. Incendiul este lichidat, iar pompierii efectuează recunoaşterea în întreg spitalul”, a anunţat ISU Cluj.
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Pompierii de la Detaşamentul 1 intervin în aceste momente la un incendiu produs la un spital privat de pe strada Frunzişului. A fost activat planul roşu începând cu ora 22:50. Până acum nu sunt anunţate victime, iar în jur de 20 de pacienţi au fost evacuaţi de către pompieri”, a transmis ISU Cluj.
Potrivit sursei citate, spitalul este inundat cu fum.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.