Pompierii intervin, marţi, pentru stingerea unui incendiu care s-a produs la un tren, în judeţul Bistriţa-Năsăud. CFR anunţă că traficul feroviar este blocat, între staţiile Mogoşeni şi Beclean pe Someş, iar pasagerii vor fi preluaţi de maşini.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: ”În trenul accelerat care circula pe ruta Galaţi - Cluj se aflau în total 33 de persoane. Acestea au fost evaluate din punct de vedere medical la locul solicitării şi au refuzat transportul la spital. Pasagerii au fost transportaţi cu un microbuz aparţinând ISU Bistriţa Năsăud în oraşul Beclean, pentru a-şi continua deplasarea spre destinaţie cu alte mijloace de transport”, a transmis ISU Bistriţ-a-Năsăud. 

Pompierii au precizat că intervenţia a fost dificilă din cauza accesului greu la locul solicitării, dar şi din cauza faptului că trenul se afla sub tensiune electrică.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”După ce s-au luat toate masurile de siguranţă, pompierii au acţionat pentru stingerea incendiului şi astfel s-a împiedicat propagarea acestuia la celelalte vagoane (patru în total). Pentru stingerea incendiului pompierii militari au intervenit cu trei autospeciale de stingere si un echipaj de prim ajutor SMURD”, a mai transmis sursa citată. 

UPDATE: CFR Călători anunţă că incendiul s-a produs a un vagon din compunerea trenului IR 1830 Galaţi – Cluj Napoca.

”Din primele informaţii de la personalul CFR Călători prezent la faţa locului, cea mai probabilă cauză este o sursa externă vagonului, începutul incendiului fiind semnalat în zona cabinei Wc. A fost solicitată intervenţia pompierilor. Pentru analiza în detaliu a începutului de incendiu se va constitui o comisie de cercetare”, a transmis CFR Călători.

Compania  aprecizat că pasagerii vor fi preluaţi cu mijloace auto, puse la dispoziţie de CFR Călători, spre destinaţiile dorite. De asemenea, CFR Călători va asigura produse preambalate şi băuturi calde pentru călători.

De asemenea, CFR Infrastructură transmite că traficul feroviar este oprit între staţiile Mogoşeni şi Beclean pe Someş.

”Trenul IR 1830 circulă în relaţia Galaţi  - Cluj Napoca, iar incendiul între vagonul 2 şi 3 s-a produs în linie curentă, între staţiile Mogoşeni şi Beclean pe Someş, fiind afectat inclusiv firul de contact. Reprezentanţii SRCF CLUJ au trimis la faţa o drezină pantograf pentru interventia operativă necesară remedierii derajamentului la firul de contact, însă se va putea acţiona după retragerea trenului IR 1830 în linie curentă”, a transmis sursa citată.

Până la finalizarea intervenţiilor şi eliberarea gabaritului de către trenul IR 1830, garniturile care aparţin CFR Călători vor fi dublate cu locomotivă Diesel pe intervalul fără tensiune în linia de contact - IR 1830 şi R 4116 -, iar 2 trenuri private, fiind fomate din automotoare, vor circula în condiţii normale.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Pompierii militari intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un tren pe raza localităţii Cociu. Din primele informaţii incendiul se manifesta la două vagoane”, a transmis, marţi, ISU Bistriţa-Năsăud.

Sursa citată a precizat că, în momentul izbucnirii incendiului, trenul se afla în mişcare.

”În tren se aflau 20 de persoane care au fost evacuate, acestea nu ar avea nevoie de îngrijiri medicale”, au mai precizat pompierii, intervenţia fiind în plină desfăşurare.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.