Codul roşu de intervenţie instituit la Iaşi după ce un apel la 112 a anunţat prăbuşirea unui avion a fost ridicat după două ore şi jumătate, existând posibilitatea ca autorul apelului să fi fost indus în eroare de luinile de semnalizare ale unei aeronave. Mai multe echipaje ISU, dar şi ambulanţe SMURD au fost trimise în zona localităţilor Prisecani-Osoi, la aproximativ 20 de kilometri de Iaşi, în urma apelului prin care se anunţa prăbuşirea unui avion. Serviciile de urgenţă au căutat aparatul care se presupunea că s-a prăbuşit, deşi autorităţile în domeniul aviaţiei au susţinut că nu deţin informaţii privind un astfel de incident. Bărbatul care a sunat la 112 le-a indicat poliţiştilor inclusiv zona în care a văzut aparatul.
UPDATE 1:52 - Codul roşu de intervenţie a încetat, după mai bine de două ore şi jumătate de căutări ale echipajelor ISU
"Au rămas în zonă totuşi forţe de ordine, însă o parte din echipaje au fost retrase. Se fac cercetări în continuare, dar e puţin probabil să se fi produs un accident aviatic", a spus prefectul de Iaşi, Marian Şerbescu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Autorităţile susţin că este posibil ca bărbatul care a sunat la 112 pentru a anunţa un avion în flăcări să fi fost indus în eroare de luminile de semnalizare pe timp de noapte ale unei aeronave ce urma să aterizeze pe aeroportul din Iaşi.
UPDATE 12:09 - Poliţia de Frontieră Iaşi a luat legătura cu omologii din Republica Moldova, pentru că distanţă faţă de graniţă nu este mare.
Purtătorul de cuvânt ISU Iaşi, Silvia Bolohan, a declarat pentru News.ro că se fac căutări pe câmp, fiind mobilizate forţe importante în operaţiune.
Angajaţii ISU au fost chemaţi de acasă pentru a pleca în misiune. Reprezentanţii ISU au luat legătura şi cu şefii aeroportului ieşean, însă nu a fost semnalată dispariţia de pe radar a vreunei aeronave.
Prefectul de Iaşi Marian Şerbescu a declarat că persoana care a sunat la 112 a spus că a văzut un avion in flăcări, la distanţă mare de locul în care se află.
Prefectul a precizat că imediat după primirea apelului s-a declanşat cod roşu de intervenţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.