Autorităţile din Cluj au intervenit, vineri seară, la un accident rutier produs pe Autostrada A3, în care a fost implicat un camion al MApN. Patru persoane au fost consultate de medici, dar nu s-a impus transportul la spital.
UPDATE: ”Din primele informaţii, un conducător auto care circula pe banda 2, din direcţia municipiului Turda spre Gilău, ar fi intrat în coliziune cu un autocamion condus pe banda 1. În urma coliziunii, autoturismul s-a răsturnat pe plafon, pe banda de urgenţă. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a transmis IPJ Cluj.
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Floreşti şi al Gărzii Gilău au intervenit la un accident rutier petrecut pe autostrada A3, în zona Km49, sensul de mers Turda-Gilau. La faţa locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SAJ şi un echipaj SMURD, unde au găsit un autocamion, ce aparţine MApN, şi un autoturism avariate. Autoturismul a ajuns răsturnat pe plafon, iar ocupanţii erau ieşiţi din ambele autovehicule”, a transmis, vineri seară, ISU Cluj.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sursa citată a precizat că patru persoane au fost consultate de către echipajele SMURD şi SAJ, fără a fi transportate la spital.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.