Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la un bloc cu opt etaje din Bucureşti, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Zece adulţi şi un copil au primit primul ajutor de la echipajele SMURD. Una dintre victimele adulte a murit, iar o alta se afla în stop cardio-respirator şi i s-au făcut manevre de resuscitare, fără rezultat însă, astfel că a fost declarat decesul. Incendiul a fost stins. Reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov au prezentat cronologia intervenţiei, arătând că primele echipaje au ajuns la locul incendiului în 12 minute şi că nu au fost probleme, în timpul intervenţiei, care să fi fost cauzate de alimentarea cu apă a autospecialelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
UPDATE - Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov au transmis, sâmbătă seară, o cronologie a intervenţiei la incendiul în urma căruia două persoane au murit.
 
Anunţul privind incendiul produs sâmbătă, la un apartament din bd. 1 Decembrie 1918, a fost preluat de dispecerul ISUBIF la ora 17.22. 
 
”Acesta a procedat la alertarea imediată a resurselor, potrivit indexului de caz şi a informaţiilor primite de la apelant, dupa cum urmează:
- 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă
- 1 autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţime
- 1 descarcerare
- 1 SMURD tip B
- 1 SMURD tip C (cu medic)”, au arătat aceştia.
 
Ulterior, resursele au fost suplimentate.
 
”Primele resurse au ajuns la caz la ora 17.34 şi au comunicat faptul că incendiul se manifestă cu flacără deschisă şi degajări mari de fum la etajul 7, cu extindere pe faţada clădirii spre etajul 8. Pe baza informaţiilor primite, s-a suplimentat progresiv dispozitivul de intervenţie cu Detaşamentul Special de Salvatori, respectiv alte resurse medicale şi pentru stingere. Operaţiunile de stingere s-au realizat cu dispozitiv de intervenţie la interior, respectiv prin exterior, prin intermediul unei autoscări, amplasată în limitele posibilităţilor avute la dispoziţie, şi care a refulat apa direct asupra locului de unde se observa degajarea intensă de flacără şi fum”, au explicat reprezentanţii ISU.
 
Ei au precizat că nu au avut dificultăţi din cauza alimentării cu apă a autospecialelor.
 
”Concomitetent cu operaţiunile de stingere au fost realizate echipe de căutare-salvare a victimelor, care au fost extrase în condiţii de siguranţă şi cărora li s-a acordat asistenţă medicală de către echipajele SMURD. Pe durata intervenţiei nu au fost întâmpinate dificultăţi în realizarea operaţiunilor de stingere din cauza alimentării cu apă a autospecialelor. Implicit, nu a fost influenţat nici modul de desfăşurare a intervenţiei”, a mai arătat ISU Bucureşti-Ilfov.
 
Potrivit sursei citate, au fost alertate în total 8 autospeciale de stingere, 8 resurse SMURD (6 SMURD tip B, 2 SMURD tip C - cu medic), 1 autospecială pentru transport personal şi victime multiple, 2 autoscări, descarcerare, Detaşamentul Special de Salvatori.
 
”Cu toate eforturile depuse de echipajele de intervenţie, în condiţiile de manifestare a incendiului (degajări mari de fum, flacără) şi a posibilităţilor de amplasare a autospecialelor, 2 persoane au decedat în apartamentul la care s-a produs incendiul, iar alte 5 au fost expuse la fum, fără a necesita transportul la spital”, a precizat sursa citată.
 
UPDATE - Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, incendiul a fost stins.
 
Suprafaţă afectată a fost de aproximativ 60 de metri pătraţi la apartamentul aflat la etajul 7 şi a afectat faţada şi unitatea de aer condiţionat a unui apartament de la etajul 8.
 
UPDATE - ISU Bucureşti-Ilfov a informat că, în urma incendiului, un copil a fost transportat la spital, cel mai probabil cu atac de panică.
 
De asemenea, o victimă a murit la scurt timp după ce a fost preluată pentru a-i fi acordat primul-ajutor, fiind vorba despre un bărbat de aproximativ 50 de ani. O altă victimă, o femeie de circa 60 de ani, a intrat în stop cardio-respirator şi s-au făcut manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul. Cele două peraoane ar fi decedat în urma expunerii la fum.
 
Cel mai probabil, bărbatul şi femeia care au murit se aflau în apartamentul în care a izbucnit incendiul.
 
Până în prezent, trei persoane au fost transportate, în total, la spital.
 
UPDATE - Potrivit reprezentanţilor ISU Bucureşti-Ilfov, o altă victimă se află în stop cardio-respirator şi se fac manevre de resuscitare.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu produs la un imobil de tip P+8, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, în municipiul Bucureşti.
 
 
”Incendiul se manifestă la etajele 7-8, pe faţada clădirii. Incendiul este localizat. Echipajele SMURD au acordat primul ajutor calificat unui număr de 10 victime adulte (una dintre ele a decedat) şi 1 copil”, a transmis sursa citată.
 
În acest caz au fost alertate 8 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime, două autospeciale de descarcerare şi 8 ambulanţe SMURD şi o autospecială pentru transport victime multiple.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.