O adolescentă de 16 ani a fost înjunghiată în picior luni, de o fată de aceeaşi vârstă, pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei, autoarea faptei fiind identificată şi prinsă. După audieri, agresoarea a fost reţinută.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE: ”În urma cercetărilor efectuate, tânăra bănuită de săvârşirea infracţiunii a fost reţinută pentru 24 de ore”, a transmis, luni seară, Poliţia Capitalei. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”La data de 05.09.2022, poliţişti din cadrul Poliţiei Capitalei-Secţia 5 s-au autosesizat cu privire la faptul că, în urma unui conflict spontan, o minoră, în vârstă de 16 ani, a fost înjunghiată cu un obiect înţepător/tăietor, în zona piciorului, de către o altă minoră, de aceeaşi vârstă, în timp ce se aflau pe o stradă din Sectorul 1”, anunţă Poliţia Capitalei.
 
Poliţiştii au acordat primul ajutor victimei, iar ulterior aceasta a fost transportată, de un echipaj medical, la o unitate spitalicească, în stare conştientă, cooperantă, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. 
 
La scurt timp, a fost identificată şi depistată tânăra bănuită de săvârşirea faptei, care se află în custodia poliţiei.
 
Poliţiştii Secţiei 5 continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru lovire sau alte violenţe.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.