Un grav accident rutier a avut loc, luni seară, în comuna Măgurele din judeţul Prahova, unde două autoturisme s-au ciocnit violent. În urma impactului, şoferul uneia dintre maşini a fost proiectat în afara autoturismului, iar un pasager aflat în celălalt autoturism era în stop cardio-respirator. Ambii şoferi implicaţi au murit, unul dintre ei la spital. Doi copii de circa 3 şi 4 ani, implicaţi şi ei în accident, au scăpat cu leziuni mai puţin grave.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE - IPJ Prahova a anunţat că, în urma accidentului, un bărbat de 31 de ani a murit, fiind răniţi doi pasageri, cu vârstele de 3 şi respectiv 4 ani, dar şi celălalt şofer, un bărbat de 32 de ani, aceştia din urmă fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Ulterior, cel de-al doilea conducător auto a fost declarat decedat la spital.

UPDATE - Potrivit Poliţiei Prahova, primele informaţii arată că accidentul s-a produs după ce şoferul unui autoturism, în timp ce se afla în depăşirea unui autovehicul staţionat, ar fi intrat în coliziune cu acesta, iar ulterior ar fi ricoşat într-un alt autoturism care circula din sens opus. 
 
În urma coliziunii, au rezultat 4 victime.
 
Traficul rutier este blocat, fiind dirijat către o rută ocolitoare. 
 
Cei doi copii implicaţi în accident au aproximativ 3 şi 4 patru.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - În cele două autoturisme care s-au izbit violent pe un drum din comuna Măgurele se aflau şoferii şi doi minori.
 
”În urma impactului, şoferul unuia dintre autoturismele implicate a fost proiectat în afara autoturismului, iar o persoană de la bordul celeilalte maşini a rămas încarcerată şi în stare de inconştienţă. Conform primelor informaţii de la faţa locului, minorii nu sunt grav răniţi, sunt conştienţi şi prezintă traumatisme uşoare”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova. 
 
Una dintre victime a rămas blocată între fiarele maşinii, fiind scoasă inconştientă de către echipajele de descarcerare. Cadrele medicale trimise la locul accidentului îi fac manevre de resuscitare. 
 
Şoferul unuia dintre autoturisme, care a fost proiectat în afara maşinii, are un traumatism cranio-cerebral grav şi este şi el inconştient.  
 
Cei doi copii au fost şi ei preluaţi de ambulanţe şi, la ora transmiterii acestei ştiri, sunt transportaţi la spital.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.