Unul dintre muncitorii prinşi sub un mal de pământ, joi, pe un şantier din municipiul Braşov, a murit, iar celălalt a fost transportat la spital. Poliţiştii fac anchetă în cazul acestui accident de muncă, fiind anunţaţi şi procurorii şi inspectorii de muncă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Braşov, joi, în jurul orei 15.30, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Braşov au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident de muncă pe un şantier din municipiul Braşov.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Două persoane au fost rănite, una dintre acestea fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, iar cea de-a doua persoană decedând. 
 
"Cu privire la acest caz au fost anunţaţi procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov şi reprezentanţi ai Inspectoratul Teritorial de Muncă. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii evenimentului", au arătat sursele citate.
 
Anterior, ISU Braşov anunţa că a fost solicitat să intervină pe strada Zaharia Stancu, unde două persoane au fost prinse sub un mal de pământ.

Una dintre persoane a fost prinsă doar parţial, fiind eliberată în scurt timp. Cea de-a doua persoană era prinsă în întregime sub pământ, fiind inconştientă. Intervenţia pompierilor a fost extrem de dificilă, întrucât trebuia stabilizat malul de pământ.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.