Un poliţist din judeţul Constanţa, care se afla în timpul liber, a fost agresat de un bărbat pe o stradă din comuna Poarta Albă. Acesta este al doilea incident de acest fel, după ce un alt poliţist a fost lovit de mai mulţi bărbaţi, în faţa unei discoteci din Ostrov.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Constanţa, duminică seară, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Rurală Medgidia au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat de 47 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce s-ar fi aflat pe o stradă din localitatea Poarta Albă, ar fi fost agresat fizic de către un alt bărbat.
"Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat apelantul, care prezenta urme superficiale de agresiune. Acesta nu a dorit intervenţia unui echipaj de ambulanţă. Menţionăm faptul că bărbatul de 47 de ani este poliţist şi se afla în timpul liber în momentul producerii incidentului”, a transmis IPJ Constanţa.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru lovire sau alte violenţe. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut evenimentul.
Tot duminică, un alt poliţist constănţean, de 38 de ani, şi el aflat în timpul liber, a fost agresat de mai mulţi bărbaţi în faţa discotecii din localitatea Ostrov.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.