Bărbatul care a ameninţat că se aruncă de la etajul opt al unui bloc din Capitală, după ce şi-a înjunghiat concubina şi a rănit-o pe prietena acesteia, a fost imobilizat, fără ca cineva să fie rănit. La momentul agresiunii, în imobil se mai aflau şi 2 copii, fiica concubinei, în vârstă de 9, ani şi fiul celei de a doua femei, în vârstă de 14 ani. Ulterior, ambele femei şi copiii au părăsit apartamentul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
UPDATE: ”În urma activităţilor specifice, bărbatul a fost imobilizat de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale -Poliţia Capitalei şi SIAS-IGPR. În urma intervenţiei nu au rezultat victime, bărbatul urmând a fi condus la sediul Poliţiei, în vederea audierii şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, a transmis Poliţia Capitalei. 
 
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”La data de 10 septembrie a.c., Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti -Secţia 1 a fost sesizată cu privire la faptul că, în timp ce se aflau într-un apartament, situat la etajul 8 al unui bloc de locuinţe, din Sectorul 1, o femeie ar fi fost agresată de către concubinul său, care i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înţepător. În sprijinul victimei a intervenit o altă femeie, cunoştinţă a celor doi concubini, care ar fi fost lovită de către bărbat, suferind o plagă la nivelul antebraţului. La momentul agresiunii, în imobil se mai aflau şi 2 minori, fiica concubinei, în vârstă de 9 ani şi fiul celei de a doua femei, în vârstă de 14 ani”, transmite Poliţia Capitalei.
 
Ulterior, ambele victime, împreună cu cei doi copii au părăsit apartamentul.
 
Concubina bărbatului a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate, iar cea de-a doua victimă a refuzat acordarea de îngrijiri medicale.
 
Bărbatul s-a închis în apartament şi ameninţă că se aruncă de la etaj.
 
La faţa locului sunt prezenţi negociatorii din cadrul Poliţiei Capitalei.
 
De asemenea, se află în sprijin pompieri din cadrul ISU-BIF şi echipaje din cadrul SABIF.
 
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri-DGPMB.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.