Un bărbat a intrat cu trotineta electrică într-o maşină de poliţie care era parcată în apropierea localităţii 2 Mai, fiind rănit.
Poliţiştii au fost sesizaţi, miercuri, că pe DN 39, în afara localităţii 2 Mai, a avut loc un accident rutier.
”Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că impactul s-a produs între o trotinetă electrică şi o autospecială de poliţie, care se afla parcată pe marginea părţii carosabile.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului trotinetei, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.
Totodată, întrucât nu a putut fi testat cu aparatele etilotest şi cel din dotare, i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge sau a prezenţei altor substanţe”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa.
Ei au adăugat că şoferul maşinii de poliţie a fost testat cu aparatele etilotest şi cel din dotare, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.