Un adolescent in vârstă de 17 ani s a înecat, sâmbătă seară, într-un centru de relaxare din localitatea Baloteşti, situată în apropiere de Capitală. Cu toate eforturile depuse de echipajul medical care s-a deplasat de urgenţă la faţa locului, în final, acesta a declarat decesul victimei.
UPDATE: Echipajul medical care s-a deplasat la faţa locului şi care a executat manevrele de resuscitare a declarat decesul victimei. A fost anunţat Serviciul de Medicină Legală Ilfov, care urmează să se deplaseze la faţa locului pentru activităţi din competenţă.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov, pentru stabilirea cu certitudine situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale care se impun.
ŞTIREA INIŢIALĂ: Inspectoratul de Poliţie al judeţului Ilfov a fost sesizat, în jurul orei 19:48, de către angajaţii unui centru termal din Baloteşti, cu privire la faptul că un bărbat s-a înecat.
La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Otopeni pentru efectuarea de activităţi din competenţă, în cauză fiind identificată victima, respectiv un adolescent, în vârstă de 17 ani, care se afla cu un unchiu, la respectivul centru de recreere.
La acest moment echipajul medical prezent la faţa locului efectuează manevre de resuscitare pentru salvarea vieţii persoanei în cauză.
În continuare se efectuează verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt de drept.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.