Trei tineri cu vârste între 19 şi 24 de ani au fost prinşi de poliţiştii din Capitală când încercau să intre într-un apartament situat la parterul unui bloc din Sectorul 6, pentru a fura bunuri. Unul dintre aceştia a fost arestat preventiv, ceilalţi doi fiind cercetaţi în arest la domiciliu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Poliţişti de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti au prins în flagrant, marţi, trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 şi 24 de ani, la scurt timp după ce au încercat să sustragă bunuri dintr-un imobil situat la parterul unui bloc.

Astfel, marţi în jurul orei 23.00, poliţişti de la Secţia 20 Poliţie au fost sesizaţi prin 112 că trei persoane necunoscute încearcă să pătrundă într-un imobil situat la parterul unui bloc, în Sectorul 6.

Poliţiştii au prins trei tineri în curtea laterală a blocului, în dreptul geamurilor de la apartamentul respectiv, şi au constatat că grilajul metalic al ferestrei era dislocat, având urme de forţare, iar pe jos se aflau mai multe bunuri, stabilindu-se ulterior că acestea aparţineau persoanei vătămate.

Potrivit Poliţiei Capitalei, suspecţii au fost imobilizaţi şi duşi la sediul subunităţii pentru audieri.

În urma investigaţiilor, s-a stabilit faptul că cei trei s-ar fi deplasat la adresa respectivă cu un autoturism condus de bărbatul de 22 de ani şi ar fi încercat să pătrundă în locuinţă dislocând grilajul ferestrei, cu intenţia de a sustrage bunuri.

Maşina cu care ar fi mers cei trei era inscripţionată "taxi".

Cu ocazia controlului corporal efectuat, asupra celor în cauză au fost găsite mai multe obiecte care ar fi putut fi folosite la săvârşirea de infracţiuni. De asemenea, în interiorul autoturismului a fost identificată o trusă cu diferite scule.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat, faţă de un tânăr fiind dispusă măsura arestului preventiv, iar faţă de ceilalţi doi, măsura arestului la domiciliu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.