Trei foşti angajaţi din Arad ai Poştei Române au fost condamnaţi definitiv la închisoare cu suspendare pentru neglijenţă în serviciu, după ce, în urmă cu patru ani, dintr-un autoturism de serviciu au fost furaţi 38 de saci cu bani destinaţi plăţii pensiilor, în total aproximativ 385.000 de lei, sumă pe care vor trebui să o plătească în solidar Poştei, plus dobânzile aferente. Hoţii nu au fost prinşi de către poliţişti.
Curtea de Apel Timişoara s-a pronunţat în cazul a trei angajaţi din Arad ai Poştei Române trimişi în judecată pentru neglijenţă în serviciu, care au fost condamnaţi definitiv după ce au lăsat nesupravegheată maşina de serviciu, din care au fost furaţi bani destinaţi plăţii pensiilor, incident care a avut loc în ianuarie 2014.
La vremea respectivă, autoturismul fusese parcat în faşa oficiului poştal situat la Gara Arad, unde cei trei lucrau, dar nu fusese supravegheat, astfel că au fost furaţi 38 de saci cu bani, în total 385.900 lei.
În urma furtului, şoferul, agentul de transport valori şi oficiantul superior responsabil au fost cercetaţi penal pentru neglijenţă în serviciu.
Anchetatorii declarau, la vremea respectivă, că autospeciala Poştei era dotată cu un seif, conform reglementărilor legale privind transportul de valori, dar angajaţii nu au pus sacii în interior, ci pe seif. Şoferul le relatase poliţiştilor că a încuiat maşina din telecomandă, de la distanţă, însă nu a verificat dacă sistemul de închidere centralizată a primit comanda şi dacă uşile maşinii erau asigurate.
Imediat după ce furtul a fost sesizat, poliţiştii au organizat filtre în tot judeţul, însă autorii furtului nu au fost prinşi până în prezent.
Şefii celor trei angajaţi i-au considerat pe aceştia responsabili şi au depus plângere penală împotriva lor, însă procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au decis, în urma cercetărilor efectuate, să claseze cauza.
Poşta Română a depus plângere împotriva soluţiei procurorilor, iar judecătorii au admis-o, angajaţii fiind trimişi în judecată. În februarie 2018, ei au fost condamnaţi în primă instanţă, la Judecătoria Arad, la câte doi ani de închisoare cu suspendare şi plata în solidar a sumei de 385.900 de lei către Poşta Română. Soluţia a fost atacată de doi dintre inculpaţi, dar şi de Poşta Română, iar soluţia definitivă a fost dată de Curtea de Apel Timişoara. Judecătorii au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii Lupşa Ilie şi Lazăr Maria Cristina şi a admis apelul declarat de Compania Naţională Poşta Română SA, care a obţinut în plus dreptul la dobândă pentru suma care reprezintă prejudiciu.
”Desfiinţează sentinţa atacată în latura civilă şi rejudecând în aceste limite: Obligă în solidar inculpaţii Lupşa Ilie, Lazăr Maria Cristina şi Boldizar Alexandru şi la plata dobânzii legale aferentă debitului de la momentul producerii prejudiciului până la data plăţii efective”, se arată în soluţia rămasă definitivă.
Instanţa a menţinut în rest sentinţa atacată, respectiv condamnarea la doi ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de trei ani, precum şi interzicerea unor drepturi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.