Traficul feroviar este în continuare perturbat în mai multe zone ale ţării, din cauza copacilor căzuţi pe linii, iar echipajele CFR intervin pentru remedierea situaţiei.
”Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează publicul că traficul feroviar este în continuare adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Galben de vânt puternic, ploi şi ninsori viscolite, probleme în circulaţie fiind înregistrate pe raza regionalelor Iaşi, Braşov şi Galaţi”, a transmis, joi, CFR, într-un comunicat de presă.
Potrivit companiei, pe raza SRCF Braşov, între staţiile Topliţa şi Gălăuţaş şi pe raza SRCF Bucureşti, în staţia CF Sinaia (linia 1 şi 2) şi pe distanţa Sinaia – Valea Largă, fir II, a fost reluat traficul feroviar.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”La această oră se acţionează cu drezine pantograf pentru îndepărtarea copacilor căzuţi pe firul de contact sau în gabaritul liniei şi remedierea deranjamentelor între staţiile Ditrău - Subcetate Mureş, Timişu de Sus – Dârste (fir 2), de pe raza SRCF Braşov. Pe intervalul Timişu de Sus – Predeal se circulă la cale liberă din cauza defectării instalaţiei CED, trenurile înregistrând întârzieri”, a transmis CFR.
De asemenea, pe raza SRCF Iaşi s-a intervenit pentru repunerea sub tensiune a liniei de contact pe intervalul de staţii Grădiniţa – Lunca Ilvei, în jurul orei 12:49 fiind reluat traficul feroviar. A fost afectată circulaţia a patru trenuri de călători (R 5702, R 5701, R 4205 şi IR 1833).
Potrivit sursei citate, pe raza SRCF Galaţi, pe secţia Ghimeş - Oneşti, în intervalul 09:02 - 12:21, circulaţia feroviară a fost întreruptă din cauza lipsei de alimentare cu energie electrică de la reţeaua naţională – ENEL. A fost afectată circulaţia a trei trenuri de călători (IR 1541 R 5219 şi R 5203), care au staţionat în gările adiacente până la remedierea deranjamentului de către Electrica.
”CFR SA îi asigură pe călători că toate măsurile operative întreprinse în această perioadă de angajaţii feroviari au ca principal scop circulaţia trenurilor în condiţii de siguranţă. În continuare, personalul de specialitate al CFR SA menţine legătura cu toţi operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) astfel încât, funcţie de evoluţia vremii, traficul feroviar să fie asigurat pe toate magistralele feroviare. În situaţia în care sunt necesare modificări de grafic, toţi operatorii de transport feroviar de călători sunt avizaţi, astfel încât aceştia să poată publica pe site-urile proprii informaţii actualizate despre trenurile înscrise în grafic”, a mai transmis CFR.
Mai multe avertizări de ninsori şi vânt puternic au fost emise de către meteorologi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.