Poliţiştii din Timiş au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, după ce o fată de 11 ani a fost rănită în timp ce se dădea pe un carusel care s-a defectat în timpul utilizării. Adolescenta a primit îngrijiri medicale la faţa locului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”La data 15 august a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Peciu Nou au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 despre faptul că la un eveniment organizat pe raza localităţii Peciu Nou un carusel ar fi avut o defecţiune tehnică în timpul utilizării acestuia. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, unei tinere în vârstă de 11 ani fiindu-i acordate îngrijiri medicale, nefiind transportată la spital”, a transmis IPJ Timiş.
 
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.