Un şofer băut, drogat cu cocaină şi care avea permisul de conducere suspendat a fost oprit în trafic de către poliţiştii suceveni, pe o stradă din municipiul Suceava. Oamenii legii au constatat că bărbatul îi transporta în maşină, pe bancheta din spate, pe cei doi copii ai săi dar şi pe un al treilea minor, copilul surorii lui.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
”La data de 19.05.2023, în jurul orei 20:45, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Suceava – B.D.N.E. în timp ce efectuau o acţiune pe raza municipiului Suceava, judeţul Suceava, au observat în trafic un autoturism care se deplasa pe strada Curtea Domnească, având direcţia de deplasare către strada Vasile Alexandri. Având în vedere informaţiile deţinute la nivelul Serviciul Rutier Suceava – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, cu privire la faptul că şoferul nu are drept de a conduce vehicule pe drumurile publice, având permisul de conducere reţinut, prin punerea în funcţiune a semnalelor acustice şi luminoase ale autospecialei de poliţie, s-a procedat la oprirea acestuia. După declinarea calităţii şi înmânarea actului de identitate, la volanul autoturismului marca a fost legitimat un bărbat în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în sat Sfântu Ilie, comuna Şcheia, judeţul Suceava, iar pe bancheta din spate se aflau 3 (trei) copii minori, doi copii fiind ai conducătorului auto şi celălalt al surorii sale”, informează, sâmbătă după amiază, Poliţia judeţeană Suceava.   
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
 Şoferul nu le-a putut prezenta poliţiştilor permisul de conducere, admiţând că nu are dreptul de a conduce suspendat, întrucât este cercetat într-un alt dosar penal, pentru infracţiuni la regimul rutier. 
 
”Şoferul a fost condus la sediul Serviciului Rutier Suceava, unde a fost verificat în baza de date, constatându-se faptul că figurează la rubrica drept de a conduce – cu restricţii suspendat. La sediul unităţii de poliţie, conducătorul auto a fost testat cu etilometrul din dotarea Serviciul Rutier Suceava, iar rezultatul a fost de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.305 lei. În continuare, conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager, aflat în dotarea Serviciului Rutier Suceava, acesta indicând rezultat pozitiv la Cocaine. Având în vedere rezultatul indicat de aparatul DrugTest, şoferul a fost condus la Spitalul Judeţean Sf. Ioan cel Nou Suceava, secţia U.P.U., unde i-au fost prelevate probe biologice necesare în vederea determinării prezenţei în organism a substanţelor psihoactive”, precizează poliţiştii.  
 
Pe nunele suceveanului a fost deschisă o nouă anchetă penală pentru infracţiuni de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unor substanţe psihoactive.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.