Bărbatul din Argeş reţinut pentru terorism nu a apucat să furnizeze grupării jihadiste la care aderase informaţiile pe care le-a cules despre un obiectiv militar din România, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii, Ovidiu Marincea, precizând că scopul culegerii acestor informaţii este unul clar - de a le da grupului cu care era în contact.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Nu a apucat să furnizeze, din fericire. Am reuşit să prevenim. Este un fapt că le-a cules. Cât de profunde, cum şi în ce fel, sunt date care privesc strict ancheta. Nu am susţinut că a reuşit să penetreze un sistem informatic, ci că a cules date şi informaţii despre un obiectiv militar. Ce fel de date, nu putem spune acum, dar chiar dacă profilul acestei persoane este al unei persoane marginalizate, ea a fost pe teritoriul unui stat european, unde a fost în legătură cu aceste persoane din grupare, de unde ar fi putut primi indicaţii clare. Scopul culegerii de informaţii de la acel obiectiv militar este unul evident: voia să le furnizeze acelui grup cu care fusese în legătură anterior", a declarat Ovidiu Marincea, într-o conferinţă de presă.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întrebat ce a făcut bărbatul pe teritoriul României, Marincea a precizat că nu poate da multe informaţii, pentru că ancheta este în desfăşurare, însă a spus că bărbatul era într-un stadiu avansat de radicalizare, o persoană de acest fel fiind dispusă să facă orice fel de sacrificii pentru a se alătura războiului jihadist. Ovidiu Marincea a spus că nu poate spune că acesta avea complici, însă sigur nu era un "lup singuratic".
 
La rândul său, purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Pomeride, a spus că bărbatul a fost condamnat în Franţa pentru furt calificat, iar în urma percheziţiilor făcute în dosarul în care este acuzat de terorism au fost găsite cărţi religioase, agende, medii de stocare, precum şi înscrisuri în limba arabă.
 
Purtătorul de cuvânt al SRI a adăugat că Legea 535 privind prevenirea şi combaterea terotirmului trebuie actualizată şi adaptată realităţilor actuale.
 
"Avem o lege 535 care ne ajută în activitatea noastră, dar legea ar trebui actualizată potrivit tuturor directivelor europene. Avem nevoie să fie incriminată călătoria spre teatrele de război, lucru care nu se află astăzi în lege şi toate celelalte ţări au adoptat-o. Să fie incriminate şi acele activităţi oarecum pasive ale unor cetăţeni. Cei care fac schimb de informaţii despre teatrele de război, propaganda jihadistā să nu fie a aceluia care postează, ci şi a acelora care urmăresc. Există mecanisme care permit reţinerea documentelor de identitate în alte ţări când există astfel de suspiciuni. Această lege trebuie modificată şi adaptată realităţilor actuale", a subliniat Marincea.
 
El a mai spus că fenomenul de radicalizare şi autoradicalizare este unul "preocupant", în România şi în lume înregistrându-se o creştere a acestuia. Reprezentantul SRI a vorbit şi despre profilul unei persoane predispuse la radicalizare, referindu-se la persoane neadaptate societăţii, marginalizate, aflate în zone defavorizate. "Această tipologie reprezintă principala ţintă a propagandei jihadiste. Unele dintre aceste persoane sunt asociate criminalităţii de mică anvergură, vorbim de un fenomen de radicalizare care se întâmplă în penitenciare, în închisori. Cele mai multe persoane sunt radicalizate în închisori", a spus Marincea.
 
Bărbatul, Ionuţ Cătălin Bălan, a fost reţinut, joi după-amiază, de către procurorii DIICOT Piteşti, la finalul mai multor ore de audieri, iar vineri acesta va fi dus în instanţă cu propunere de arestare preventivă. El este din comuna argeşeană Lunca Corbului, are un copil şi munceşte ca zilier la diverse societăţi comerciale din Piteşti. Anchetatorii l-au ridicat în timp ce se ducea de la locuinţa sa către locul de muncă din Piteşti. La percheziţii, anchetatorii i-au găsit pagini cu versete din Coran.
 
Potrivit DIICOT, bărbatul s-ar fi autoradicalizat într-un stat european şi ar fi aderat la gruparea teroristă Stat Islamic. El este suspectat că promovează mesaje de susţinere a grupării teroriste, că a avut legătură cu atacurile de la Paris din noiembrie 2015, dar şi că distribuie pe reţelele de socializare imagini cu atacurile organizate de această grupare. În plus, el este suspectat că a transmis jihadiştilor date despre un obiectiv militar din România.
 
Potrivit DIICOT, începând cu luna noiembrie 2016, bărbatul a utilizat şi utilizează în continuare mai multe conturi pe o reţea de socializare prin intermediul cărora a postat şi distribuit fotografii cu sigla grupării teroriste DAESH, precum şi înregistrări cu atacuri ale DAESH şi execuţii, prin decapitare şi împuşcare, cu intenţia de a le face cunoscute şi de a determina câştigarea de noi adepţi capabili să recurgă la săvârşirea aceluiaşi gen de fapte”. În plus, în primavara anului 2015, suspectul a mers în zona unui obiectiv militar de pe teritoriul României, observând cu atenţie căile şi punctele de acces, precum şi modalitatea în care acesta este îngrădit.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.