Şoferul microbuzului implicat în accidentul grav din Ungaria, în urma căruia trei români au murit şi alţi şase au fost grav răniţi, ar fi adormit la volan, iar autovehiculul a ieşit de pe carosabil şi a lovit din spate un TIR parcat într-o zonă de odihnă.
Potrivit reprezentanţilor Căpităniei de Poliţie Hajdu Bihar, judeţ pe raza căruia s-a produs accidentul rutier, poliţişti rutieri ungari au stabilit, din primele cercetări, că şoferul microbuzului ar fi adormit la volan, moment în care microbuzul a ieşit de pe carosabil şi a lovit din spate un TIR ce se afla parcat într-o zonă de odihnă.
În microbuz se aflau în total nouă persoane, respectiv două femei şi şapte bărbaţi, iar în urma accidentului un bărbat în vârstă de 28 de ani şi ambele femei, în vârstă de 41 şi 52 ani, au murit pe loc.
Potrivit poliţiştilor ungari, atât pasagerii, cât şi şoferul microbuzului sunt cetăţeni români care se întorceau în România din Marea Britanie.
Cercetările în acest caz nu sunt încă încheiate şi poliţiştii din Ungaria continuă verificările, urmând a stabili cu exactitate dacă şoferul microbuzului este vinovat de producerea acestui accident.
În accidentul petrecut marţi dimineaţă în Ungaria, alte şase persoane au fost rănite, două fiind în stare critică, internate la spitalul din Debreţin.
O echipă mobilă împreună cu şeful oficiului consular s-au deplasat în regim de urgenţă la locul accidentului şi la spitalele din zonă pentru a acorda sprijinul necesar.
Consulatul General al României la Gyula monitorizează cu prioritate cazul şi este în contact cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.