Autorităţile din Sibiu au depistat scurgeri de azot de la un operator economic, în canalul în care un muncitor a fost depistat inconştient. Bărbatul s-a aplecat să verifice, dar a suferit un stop cardio-respirator. Trei trecători care au vrut să-l ajute au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind intoxicaţi cu azot.
”În urma cercetărilor efectuate, o persoană de sex masculin care efectua verificări la conductele de gaz din zonă, a suspectat o neregulă la canalul de vizitate al unei conducte de azot ce aparţine unui operator economic din municipiul Sibiu. Acesta a suferit un stop cardio-respirator şi se presupune ca a căzut ulterior în canal”, a transmis, miercuri, ISU Sibiu.
Pompierii militari au intervenit echipaţi corespunzător şi au extras victima, ce ulterior a fost predată echipajului medical.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În canal au fost identificate scurgeri de azot, ce au fost oprite, astfel au fost îndepărtate riscurile”, a mai precizat sursa citată.
Bărbatul a fost găsit inconştient într-un canal din municipiul Sibiu, iar trei trecători care au vrut să-l ajute s-au intoxicat cu azot. Doi dintre ei au ajuns la spital.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.