Pompierii din Sibiu intervin, luni, pentru salvarea a trei persoane care au căzut într-un bazin adânc de cinci metri. Este vorba despre trei bărbaţi care au fost scoşi, dar pentru unul a fost declarat decesul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: ”La data de 10 iunie a.c., în jurul orei 15.30, prin apel 112, s-a sesizat faptul că trei bărbaţi ar fi căzut într-un bazin de canalizare din localitatea Haşag. La faţa locului s-au deplasat poliţişti şi echipaje medicale, în urma intervenţiei reuşindu-se salvarea a doi bărbaţi, care au fost transportaţi la  spital, unul dintre aceştia în stare gravă. Din păcate, în cazul celui de-al treilea bărbat, medicii prezenţi au declarat decesul”, a transmis, IPJ Sibiu. 

Sursa citată a precizatb că, din primele cercetări efectuate, a rezultat faptul că, în calitate de angajaţi ai unei societăţi, în timpul programului de lucru, cei trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 35 şi 50 de ani, din cauze care urmează  a se stabili, au căzut în bazinul pe care urmau să-l cureţe.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În cauză, la nivelul Poliţiei Oraşului Sălişte, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv ucidere din culpă, urmând ca, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, să fie stabilite toate circumstanţele în care s-a produs acest eveniment.

UPDATE: ”Salvatorii au ajuns la faţa locului. Este vorba despre un bazin de canalizare.Trei persoane de sex masculin au fost extrase din bazin”, anunţă ISU Sibiu. 

Sursa citată a precizat că un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost extras conştient, acesta a suferit un traumatism facial, a fost preluat de ambulanţă SAJ şi este transportat la UPU Sibiu.

Un bărbat în vârstă aproximativ 37 de ani a fost extras inconştient, în stop cardio-respirator.

”S-au aplicat de urgenţă manevre de resuscitare, acesta a răspuns manevrelor. A fost preluat de ambulanţă SAJ L, este transportat la UPU Sibiu”, a mai transmis sursa citată. 

Al treilea bărbat, în vârstă de aproximativ 35 de ani, a fost extras însă nu a putut fi salvat, iar medicul prezent a declarat decesul. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: Potrivit ISU Sibiu, accidentul s-a produd în localitatea Haşag.

”Pompierii sibieni intervin de urgenţă în localitatea Haşag cu o autospecială de stingere, o autoscară, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi un echipaj SMURD pentru a salva trei persoane care din primele informaţii ar fi căzute într-un bazin adânc de aproximativ 5 metri, a transmis sursa citată.

De asemenea la faţa locului intervin şi două ambulanţe SAJ dintre care una cu medic.

Deocamdată, nu s-au stabilit condiţiile producerii accidentului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.