Adjunctul şefului Poliţiei Judeţene Olt, comisar-şef de poliţie Alexe Nicolae Eugen, a fost revocat din funcţie, vineri, la sediul instituţiei fiind trimisă o echipă din cadrul Direcţiei Control Intern – I.G.P.R., pentru a verifica modul de intervenţie şi acţiune al poliţiştilor în cazul de la Caracal.
”Inspectorul general al Poliţiei Române, chestor general de poliţie Ioan Buda, se deplasează în Caracal, pentru a coordona activităţile la faţa locului. De asemenea, din dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române, împuternicirea adjunctului inspectorului şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, comisar-şef de poliţie Alexe Nicolae Eugen, aflat la comanda unităţii, a încetat”, a transmis, vineri, Poliţie Română.
Totodată, conducerea Poliţiei Române a dispus trimiterea unei echipe din cadrul Direcţiei Control Intern – I.G.P.R., pentru a verifica modul de intervenţie şi acţiune al poliţiştilor în cazul de la Caracal.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Poliţiştii şi procurorii din judeţul Olt anchetează dispariţia a două adolescente, care au plecat la date diferite către Caracal şi nu au mai revenit. Una dintre fete a dispărut din aprilie, iar cealaltă a fost dată dispărută joi.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române Georgian Drăgan a afirmat că fata de 15 ani din comuna Dobrosloveni dată dispărută în urmă cu o zi a reuşit să sune la 112, spunând că a fost sechestrată de un bărbat, iar pe baza informaţiilor oferite de STS pentru localizarea ei s-au făcut verificări. Acolo nu au fost găsite însă nici probe, şi nici adolescenta.
Poliţiştii au continuat cercetările, iar vineri s-a făcut o percheziţie la domiciliul unui bărbat, "în urma căreiau au fost identificate mai multe rămăşiţe ce par a fi de natură umană".
"Colegii mei iau în calcul şi varianta ca în acel butoi să fie şi rămăşiţele fetei dispărute în urmă cu două luni, în zona respectivă", a adăugat Drăgan.
Acuzat că a localizat greşit apelurile date la 112 de fata de 15 ani dispărută la Caracal, STS a precizat că adolescenta a sunat de trei ori la 112, iar operatorul de la 112 a încercat apoi de nouă ori să reapeleze numărul, intrând însă mesageria vocală.
Şeful Poliţiei Române Ioan Buda a declarat la Antena 3 că poliţiştii au aflat vineri, în intervalul 2:00 - 3:00, adresa exactă la care se afla adolescenta dispărută la Caracal. El a explicat că poliţiştii au fost cei care au aflat adresa exactă, nu STS.
El a precizat că în jurul orei 3:30 a fost emis mandatul de percheziţie, iar la 4:00, echipajele şi procurorul de caz au ajuns la adresa bărbatului suspectat că a răpit-o pe adolescentă şi a ucis-o.
Ioan Buda a explicat că poliţiştii au intrat în locuinţa suspectului la 6:00 dimineaţa, când a dispus procurorul, care era şeful operaţiunii.
Întrebat de ce poliţiştii nu au intrat imediat şeful Poliţiei Române a spus ”există un vid legislativ în sensul acesta”.
Când a fost invocat articolul 27 din Constituţie referitor la Inviolabilitatea domiciliului, care ar fi permis totuşi intervenţia, fiind vorba despre ”înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane”, Ioan Buda a admis că poliţiştii puteau intra, însă au făcut-o când a spus procurorul care coordona operaţiunea.
Ioan Buda s-a deplasat la Caracal, iar premierul Viorica Dăncilă a afirmat că vor exista ”măsuri foarte stricte”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.