Şeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj, Bogdan Ştedan Durlea, a fost reţinut de procurorii DNA Cluj pentru mai multe infracţiuni, între care luare de mită şi abuz în serviciu, în dosarul în care au avut loc percheziţii în mai multe judeţe. Totodată, a fost reţinut un inspector de trafic rutier din cadrul instituţiei.
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, miercuri, că procurorii Serviciului teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu 4 octombrie, a suspecţilor: Bogdan Ştefan Durlea, inspector şef teritorial în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), pentru luare de mită, abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, şi Florin Mihai Zehan, inspector de trafic rutier în cadrul Inspectoratului Teritorial Cluj, pentru luare de mită, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.
”În prezenta cauză se desfăşoară cercetări, cu privire la modalitatea în care, în perioada 2021-2023, funcţionari din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj, printre care şi suspecţii Durlea Bogdan Ştefan şi Zehan Florin Mihai, ar fi «protejat» mai multe societăţi comerciale cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri prin aceea că le-ar fi furnizat administratorilor acestora informaţii nedestinate publicităţii referitoare la controalele pe care inspectorii rutieri urmau să le desfăşoare şi nu ar fi luat măsurile legale de sancţionare cu privire la încălcările legii pe care le-au constatat (depasirea masei maxime autorizate de transport, lipsa licentei de transport, etc.)”, a arătat DNA, într-un comunicat de presă.
Procurorii au afirmat că, pentru aceste “servicii”, o parte dintre funcţionari, printre care şi Zehan, ar fi pretins şi primit de la persoanele ”protejate” mai multe sume de bani şi alte foloase necuvenite, necuantificate până în prezent.
Potrivit sursei citate, în primăvara anului 2023, Durlea ar fi primit de la un subaltern anumite foloase în legătură cu exercitarea atribuţiilor referitoare la numirea/menţinerea în funcţie a inspectorilor coordonatori judeţeni.
Δn cursul anului 2023, suspectul Durlea Bogdan Ştefan, în ciuda interdicţiei de a administra societăţi comerciale, ar fi administrat în fapt o firmă cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri, în sensul că ar fi înstrăinat un camion, ar fi emis mai multe facturi şi ar fi încasat diverse sume de bani”, au adăugat anchetatorii.
Suspecţilor Durlea Bogdan Ştefan şi Zehan Florin Mihai li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
De asemenea, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.
Percheziţii DNA au avut loc, miercuri dimineaţă, la Cluj-Napoca, inclusiv la sediul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), fiind vizat şeful instituţiei, suspectat de luare de mită. În acelaşi dosar, au avut loc percheziţii în Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Bihor şi Alba, dosarul vizând protecţia asigurată unor firme de transport, arăta DNA.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.