Şeful Secţiei Chirurgie generală II din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila” din Bucureşti, colonelul Alexandru-Florin Săvulescu, este cercetat de DNA, sub control judiciar, pentru luare de mită în formă continuată, după ce ar fi primit bani şi bijuterii de la mai multe persoane, pentru activităţi medicale.
Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile, începând din 16 septembrie, a inculpatului Alexandru-Florin Săvulescu, la data faptelor şef al Secţiei Chirurgie generală II din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila” – Bucureşti, fiind cadru militar activ cu gradul de colonel, pentru luare de mită, în formă continuată, a anunţat, luni, DNA.
”În cursul anului 2022, inculpatul Săvulescu Alexandru-Florin, medic militar la spitalul de urgenţă menţionat mai sus, ar fi primit de la mai multe persoane foloase necuvenite constând în bani şi bijuterii, în legătură cu intervenţii chirurgicale şi examene de specialitate, efectuate asupra acestora sau asupra unor apropiaţi ai acestora”, a arătat sursa citată, într-un comunicat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Săvulescu trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care: să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta.
Acestuia i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
De asemenea, inculpatului Săvulescu Alexandru-Florin i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.