Un scandal a izbucnit, marţi seară, pe strada Bujorilor de la marginea oraşului Timişoara, între doi vecini. Unul dintre ei a aruncat centrala termică peste maşina vecinului său. Vecinii au sunat la numărul de urgenţă 112, iar când au venit poliţiştii şi l-au urcat în autospecială pe bărbat, acesta s-a lovit intenţionat cu capul de sistemele din maşină, provocându-şi răni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Astăzi, în jurul orei 19:40, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Bujorilor din Timişoara, a avut loc un conflict spontan între doi bărbaţi, în urma căruia un bărbat, în vârstă de 50 de ani, ar fi fost lovit de un altul, în vârstă de 38 de ani. De asemenea, bărbatul de 38 de ani ar fi aruncat pe autoturismul ce aparţine celuilalt bărbat cu un obiect, provocând pagube materiale”, a transmis IPJ Timiş.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit anchetatorilor, obiectul aruncat de bărbat era o centrală termică.
 
Vecinii au sunat la numărul de urgenţe 112, iar acolo a ajuns un echipaj de Poliţie.
 
”Bărbatul de 38 de ani a fost încătuşat, iar în momentul în care a fost urcat în autospecială pentru a fi condus la sediul poliţiei, acesta s-ar fi lovit intenţionat cu capul de sistemele din interiorul acesteia, provocându-şi răni”, a precizat IPJ Timiş.
 
A fost solicitată o ambulanţă, care l-a transportat pe bărbat la spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale.
 
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.