Un bărbat de 41 de ani din Satu Mare a fost prins după ce a acostat o fată de 10 ani pe stradă, el fiind ulterior internat într-o secţie de Psihiatrie. Copila a povestit că bărbatul a încercat să o convingă, inclusiv prin forţă, să îl însoţească, însă ea a refuzat şi a cerut ajutor trecătorilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare a anunţat, vineri, că poliţiştii din Satu Mare au fost sesizaţi, joi la prânz, de către un bărbat, de 42 de ani, despre faptul că pe strada Martirilor Deportaţi din municipiul Satu Mare un bărbat ar fi acostat o fată de 10 ani.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În baza semnalmentelor oferite de apelant, poliţiştii de ordine publică au identificat la scurt timp persoana reclamată pe o altă stradă, din municipiul Satu Mare, stabilind că aceasta are 41 de ani şi este din Satu Mare. Bărbatul a fost preluat de un echipaj de ambulanţă, fiind ulterior internat la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Satu Mare”, a transmis IPJ.
 
De asemenea, fata de 10 ani a fost audiată de poliţişti în prezenţa mamei sale, relatând că bărbatul ar fi încercat să o convingă, folosind inclusiv forţa, să-l însoţească într-o direcţie indicată de el, însă copila a refuzat şi a solicitat ajutor trecătorilor.
 
Cercetările în cauză continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor incidentului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.