Şase persoane, între care doi copii, au fost rănite uşor, duminică seară, într-un accident rutier petrecut pe DN 2 (E 85), în judeţul Buzău, după ce un autoturism a lovit din spate un alt autovehicul al cărui şofer se oprise să schimbe un cauciuc după ce a făcut pană. La ora actuală traficul rutier în zona accidentului este blocat pe ambele sensuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat, duminică seară, că din cauza coliziunii dintre două autoturisme, care a avut loc în jurul orei 18.30, circulaţia rutieră pe DN2 (E85) Urziceni - Buzău este oprită pe ambele sensuri, la kilometrul 93, în zona localităţii buzoiene Costeşti.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău, Doiniţa Mihalache, a declarat pentru News.ro că accidentul s-a produs după ce şoferul unui autoturism care a făcut pană s-a oprit să remedieze problema, iar maşina a fost lovită din spate de un alt autoturism.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În urma impactului dintre cele două maşini, au fost rănite uşor şase persoane - patru adulţi şi doi copii.

La ora transmiterii acestei ştiri, traficul rutier în zona accidentului este blocat pe ambele sensuri, poliţiştii făcând cercetări la faţa locului pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a petrecut accidentul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.