Şaptesprezece persoane sunt cercetate de procurori după o încăierare în Bucureşti, în urma căreia o victimă a fost înjunghiată, iar agresorii au folosit bâte, cuţite, macete şi au distrus mai multe maşini. De asemenea, mai multe persoane implicate în conflict au fost rănite.
Tribunalul Bucureşti a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că procurorii au început urmărirea penală împotriva a 17 persoane, dintre care 16 sunt cercetate pentru comiterea infracţiunilor de încăierare şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, iar unul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor, încăierare şi tulburare a ordinii şi liniştii publice.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“În dimineaţa zilei de 26.08.2022, în jurul orei 00.30, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, membrii a două grupuri de aproximativ 11, respectiv 13 persoane, s-au întâlnit în municipiul Bucureşti, la intersecţia dintre Splaiul Unirii şi Şoseaua Mihai Bravu şi au participat la o încăierare în cadrul căreia s-au agresat reciproc folosind obiecte contondente şi arme albe (bâte, ţevi metalice, topoare, cuţite, macete), evenimentul soldându-se cu avarierea mai multor autovehicule aparţinând celor implicaţi, precum şi cum rănirea mai multor persoane din cele două grupuri. Una dintre persoanele implicate a fost lovită cu un cuţit de o persoană din grupul advers, cu consecinţa unei plăgi toracice, care i-a pus viaţa în primejdie. Violenţele exercitate au tulburat ordinea şi liniştea publică, producând indignare şi teamă în rândul persoanelor care au asistat la încăierare”, se arată în comunicat.
Sursa citată a menţionat că în cadrul anchetei, marţi, au fost puse în executare 13 mandate de percheziţie domiciliară, fiind aduse la audieri 18 persoane. În urma audierilor, procurorii au reţinut 16 persoane. Acestea sunt cercetate sub control judiciar.
De asemenea, bărbatul care a înjunghiat o persoană va fi prezentat, miercuri, Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.