Autorităţile din judeţul Sibiu au montat prima brăţară de monitorizare electronică în judeţul Sibiu, la un bărbat din Copşa Mare, care şi-a agresat soţia, pe fondul consumului de alcool şi al geloziei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”La data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 12.45, prin apel 112, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Dumbrăveni au fost solicitaţi să intervină pentru aplanarea unui conflict între doi soţi, în satul Copşa Mare, comuna Biertan, jud. Sibiu”, a anunţat, luni, IPJ Sibiu.

Sursa citată a precizat că, la locul incidentului, poliţiştii au constatat că, pe fondul consumului de alcool şi al geloziei, un bărbat în vârstă de 42 de ani şi-ar fi ameninţat soţia cu acte de violenţă, aceasta după ce, cu o zi în urmă, ar fi lovit-o cu palmele peste faţă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”În urma evaluării efectuate privind riscurile la  adresa integrităţii fizice a femeii poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu, printre obligaţiile impuse bărbatului numărându-se şi aceea de a nu se apropia de femeie la o distanţă mai mică de 100 de metri”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit poliţiştilor, pentru urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse, bărbatului i s-a montat un dispozitiv de monitorizare electronică.

În cauză, la nivelul Poliţiei Oraşului Dumbrăveni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş, se efectuează cercetări într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie.

Sistemul de monitorizare electronică a fiost extins la începutul acestui an. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.