Maşinile cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone nu vor putea circula pe Autostrada Soarelui şi pe două drumuri naţionale, de la 1 iulie până la 31 august. Restricţiile vor fi valabile în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 6.00 şi 22.00.
”Circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în perioada 01 iulie - 31 august 2019, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, potrivit Ordinului ministrului transporturilor şi ministrului afacerilor interne nr. 1249 - 132/2018”, a transmis Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Restricţiile sunt valabile pe Autostrada Soarelui, Bucureşti Constanţa, pe ambele sensuri, în zilele de vineri şi sâmbătă, între orele 6.00 şi 22.00.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, restricţiile sunt valabile pe DN 39, Agigea Mangalia, pe ambele sensuri, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 6.00 şi 22.00.
Potrivit CNAIR, maşinile mari nu pot circula nici pe DN 22 C, Murfatlar – Cernavodă, duminica, în acelaşi interval orar.
”Încălcarea prevederilor Ordinului ministrului transporturilor si ministrului afacerilor interne nr. 1249 - 132/2018 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă”, a mai transmis CNAIR.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.