Principesa Margareta, custodele coroanei, care a urcat pe jos, sâmbătă, la Crucea de pe Caraiaman, s-a simţit rău în timpul ceremoniilor organizate cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la inaugurarea monumentului ridicat cu sprijinul Casei Regale, fără a avea nevoie de îngrijiri medicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Principesa Margareta, custodele coroanei, a fost unul dintre participanţii la ceremoniile organziate, sâmbătă, la Crucea Caraiman, situată la aproape 2.300 de metri altitudine.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Surse locale au declarat pentru News.ro că Majestatea Sa Margareta s-a simţit rău în timpul ceremoniei, după ce a parcurs pe jos o parte din drumul de urcare către Crucea de pe Caraiman, însă fără a avea nevoie de intervenţie medicală.

FOTO: Salvamont Prahova
FOTO: Salvamont Prahova

„Este un drum lung, obositor, pe care nu multe persoane îl pot parcurge fără dificultăţi. Este de apreciat efortul Majestiţii Sale şi faptul că a urcat până acolo” a declarat pentru News.ro şeful Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc.

La ceremonii a participat şi ministrul Apărării, Mihai Fifor. 

Crucea de pe Caraiman a fost ridicată în cinstea eroilor neamului şi deţine recordul pentru monumentul ridicat la cea mai mare altitudine din lume. Regina Maria s-a implicat activ şi a susţinut ridicarea monumentului.

FOTO: Salvamont Prahova
FOTO: Salvamont Prahova

Monumentul, lăsat în degradare în ultima perioadă, se află în prezent în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.